Are o guriţă mare. E client permanent al ziarelor atunci când se scrie despre privatizări frauduloase. Are părul alb, dar nu-ţi impune respect. A devenit după alegerile din 2000 bomboana de pe coliva ţărăniştilor. Tupeu şI viclenie la el cât cuprinde. Simţind cum se strânge laţul – vezi “afacerea Ci-CO” - Radu Sârbu, căci despre el e vorba, se dă persecutat politic. Ştiindu-i caracterul de hienă şi rechin totodată nu ne miră contraatacul pe care l-a declanşat la adresa cui nimereşte şI el. Radu Sârbu e genul de individ care dacă e prins cu o valiză de dolari în mână, încercând să treacă târâş graniţa, o să spună că e persecutat politic şI că încearcă să scoată din patrie ce a mai rămas din avuţia naţională, pentru a nu fi jefuită de tot. Aşa că nu gargara pe care o face individul când a început să-i miroasă a cătuşe ne îngrijorează, ci altceva. Şi anume, obişnuinţa cu care foşti oameni politici, demnitari, administratori, odată elibeaţi din funcţii – implicaţi în fel şI fel de scandaluri, matrapazlâcuri, escrocherii -, o dată ce sunt certaţi, încep să urle ca din gură de şarpe şI să pozeze în victime politice. Băi, fraţilor, ţara asta e jefuită sistematic şI pe faţă de zece ani, şI voi nu vreţi să răspundă nimeni pentru asta, nu vreţi să intre nimeni la puşcărie pentru că faceţi voi pe victimele politice? Credeţi că având carnetul de partid în buzunar pueţi fura şi tâlhări fără să fiţi judecaţi vreodată? Nu mai poate fi cercetat nimeni în România, după schimbarea regimurilor, indierent care sunt acelea, că e victimă politică. Vezi Doamne, au venit ăştia la putere şi vor să se răzbune politic. Mergând pe direcţia asta, România, una dintre cele mai corpte ţări ale lumii, îşi va judeca doar găinarii, hoţii de buzunare şi crimnalii. Că nu mai poţi cerceta nici o femeie de serviciu dacă e implicată în vreo afacere oneroasă, că şI aia, conform algoritmurilor de tot felul, e membră de partid. N-am nimic personal cu Radu Sârbu - îi pot trimite şi chiftele cu praştia în caz de ceva – dar nici nu pot să asist cum în spatele parvanului de răfuială politică se ascund toţi devalizatorii, toţi pungaşii României.