Noi, la anul, o să trebuiască să ne alegem preşedintele. Şi cum nu e vorba de orice fel de preşedinte, ci de preşedinele României, treaba e cât se poate de serioasă. Toţi se întreabă cine va fi preşedintele ţării. Şi tot ei răspund: „Ion Iliescu”. Păi, atunci de ce se mai întreabă? Da’, ce să facă, oameni buni? Spuneţi-le dvs. ce să facăĂ Faceţi nişte propuneri pertinente ca să aibă oamenii de unde să aleagă. Unii zic că preşedintele care va să fie nu trebuie să aibă ochi albaştri. Corect! Ştie toată lumea că ochii albaştri se uită numai într-o anumită direcţie, cu toate că nişte ochişori dintr-ăştia culoarea cerului, n-ar fi dat deloc rău pe afişul electoral, vezi cazul polonezilor. Alţii spun că preşedintele României nu trebuie să poarte barbă, că românul e sătul până-n perciuni de bărbi. Cu atât mai puţin cioc, papagali găseşti pe toate drumurile. Tot aşa, n-ar avea nici o şasnă un preşedinte prea gras. A fost suficient să vedem pe micile ecrane în epoca de aur, argint, diamant şi mult caca, fălci, cefe şi burţi, toate ale partidului. Numai vrem nici voce gâjâită să n-aibă viitorul preşedinte, că va fi jale, îi astupă ăştia ai noştri gura cu ţărână. Ca să nu mai vorbim că dacă îi vine ideea vreunuia cu părul mare cu pleata-n vânt, să candideze la Preşedinţie, nici n-apucă să zică „jos Iliescu” că s-au şi înfipt 10-15 foarfeci de vie în părul lui. Inutil să mai spunem că cercelul în ureche, nas, buză sau alte organe n-are ce ăuta în politică. De asemenea, viitorul candidat la Preşedinţie nu trebuie să se îmbrbace în roşu, să nu-şi facă unghia de la degetul mic cu ojă, să-i placă micii, sarmalele, ţuica, să nu mănânce mizilic – de floare de bostan – să fie din popor, ş.a.m.d. „Bine dom’le, dar aşa cum îl văd oamenii ăştia pe preşedinte seamănă teribil cu Ion Iliescu. Aşa că n-are rost să mai căutăm altul când îl avem pe ăsta!” Eu ştiuĂ Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA