Fostul președinte-jucător s-a transformat într-un pensionar-postac și a încins rețelele de socializare cu frustrările sale. Cică, deunăzi, nu putea să spună pe șleau ce-l gâdila sub frunte, din pricina fișei postului. Cel puțin așa se scuză insul acesta de-o fățărnicie scandaloasă. Și de-o inconsecvență grețoasă. Alaltăieri, ridica în slăvi Justiția pe care, chipurile, ar fi emancipat-o. Oricum, în fiecare intervenție avea grijă să ne asigure că, în sfârșit, procurorii și judecătorii nu mai țin tira politicienilor. Deodată, fără ca puterea judecătorească să sufere vreo intervenție de chirurgie plastică, Traian Băsescu țipă întruna că magistrații sunt niște prelungiri ale Serviciilor Secrete.
Halal dreptate, geaba bilanțuri și MCV-uri triumfaliste, totul e răvășire ! Același om, numai că discursurile sunt într-atât de diferite, încât e nevoie de un psihiatru să ne explice ciudata scindare de personalitate. Când oare s-a îndeletnicit cu adevărul Zeus – atunci sau acum? te întrebi năuc. Caz clinic sau ipocrizie politică? Cumva ambele? Vasăzică, atâta vreme cât sunt în funcții, politicienii mint de îngheață apele, pentru ca apoi să-și recapete „cinstea”.
Aceasta este pilda întâmplării și cum naiba să mai ai încredere în indivizi de teapa nefastului matroz ? Ori să-i mai asculți și să-i iei în serios. Ehe, și câți au crezut în scamatorul picat pe capul nostru precum ciuma...
*
Actualul șef de la Cotroceni nu s-a transformat în nimic, e previzibil și tern ca un marfar. A prins și el gustul postărilor pe Facebook, însă n-are zvâc, îl trădează felul mălăieț de a gândi și a vorbi. Mai bine, totuși, inșii timizi și introvertiți devin primejdioși când e să-și iasă din matcă. Sibianul pare singur, ioc pricepere și consilieri, un experiment strepezicios în țara clevetirilor și a lichelismului instituționalizat. Un martor mut, surd și orb al realităților românești.
*
D-aia aș introduce, ca probă electorală obligatorie pentru orice activist politic, postarea pe Internet. Păi, oamenii nu se mai întâlnesc de mult unii cu alții, își transmit numai mesaje, deși nu se cunosc. Își cer prietenie în eter și se amăgesc că au alături pe cineva. Creaturi invizibile la capătul nimicului, monștri pozând în serafimi. Și invers. O lume de fantasme.
*
„Nu ești pe Facebook, nu exiști!” e o toană la modă. Vorba nu mai umblă din gură în gură, ci de la o tastă la alta. Te așezi în fața unui ecran și te închipui stăpânul Universului, ai acces oriunde. Din egocentrismul tău te prefaci solidar cu ceilalți, jocul acesta n-are limite. Cu Facebook se măsluiesc în urne președinți, se tocmesc ucigași în serie sau se urzesc revolte, mișcări de stradă, lovituri de stat. Nunți și împreunări sexuale, tot ce-ți trece prin scăfârlie. Sordidă modă !
*
România seamănă cu o slujnică murdară și sodomită de toți netrebnicii de aici și de aiurea. Rătăcește de colo-colo, resemnată și cu mințile vraiște, măcar de-ar ști unde va înnopta pe seară. Se cârpește de azi pe mâine și pupă mâna oricui îi azvârle o coajă de pâine. Uneori, pușcașii marini o întind pe scutul de la Deveselu și o batjocoresc „democratic”, în văzul băștinașilor. Care râd ca proștii și aplaudă grotescul spectacol. Alteori, muscalii o înjură ca la ușa cortului și n-o scot din târfa Europei, dar ce nu-i reproșează.
Biata România, ajunsă subiect de postări, în lumpenul virtual...
