Nu peste mult timp vor trece 13 ani de tranziţie, 13 ani de dezamăgri, 13 ani de libertate, 13 ani de libertate a presei. Sunt mulţi care, în aceşti aproape 13 ani, ar fi pus presa la zid şi ar fi împuşcat-o fără nici o remuşcare. Cu geşelile ei, cu umbrele ei, inclusiv cu corupţii ei, presa din România a fost singura “instituţie” solidă în toţi aceşti ani. Deloc solidară, ba chiar purtând nenumărate rzbaoie cu ea însăşi, presa din România a reuşit să se compromită cel mai puţin dintre mecanismele democraţiei. Nu ştiu sau, mai bine spus, nu cred că există, din '89 încoace, vreunul dintre mai-marii zilei care să nu urască presa. Cei mai mulţi pe nedrept. Le-a stat în gât şi n-au suportat ideea că presa este ceea ce este, ca influenţă şi credibilitate, având în vedere că gazetari importanţi fuseseră părtaşi cu ei la diferite campanii, mai mult sau mai puţin murdare, că se dedaseră de-a lungul timpului la fel şi fel de şantaje, unele ordinare, că fuseseră mituiţi, şpăguiţi ş.a.m.d. De ce ei, mai-marii zilei, să răspundă în faţa opinie publice, a electoratului, în cele din urmă, şi ziarişii, presa nu? Li se părea nedrept şi li se mai părea că din multe cârdăşii de-ale lor puse la cale cu presa au avut de suferit numai ei. Neputinţa de a închide gura unor ziarişti, neputinţa de a închide unele ziare i-a scos din minţi. Mai ales că unii dintre ei, ziarişti, şi unele dintre ele, ziare, fuseseră “parteneri”. Ura faţă de presă a crescut continuu în aceşti ani, acumulându-se aici toate frustrările şi neputinţa unor politicieni şi aşa-zişi oameni de afaceri care au crezut că pot cumpăra PRESA din România ca pe o afacere, ca pe o fabrică de-a lor. Şi asta pentru că au crezut că PRESA înseamnă ziaristul pe care-l cumpăraseră de nenumărate ori, că PRESA înseamnă ziarul pe care-l avuseseră la mână, la îndemână, la un moment dat, că PRESA înseamnă nu ştiu ce canal de televiziune care nu-şi plăteşte datoriile la stat. Nimic mai neadevărat! PRESA reprezintă o instituţie care nu poate fi identificată cu nici un fripturist de tranziţie, cu nici unul din “baronii” săi, presa este un mecanism în roţile dinţate ale tranziţiei şi intereselor de tot felul şi spartă ca o nucă.
Mulţi au rânjit când a apărut un Gigi Becali care a umplut de zoaie ziarişti şi presa din România. “Hei, dă-i în mă-sa, bine le-a făcut!”, am auzit nu o voce, ci mai multe, după ce victima unei ieşiri incredibile a fost Cristian Tudor Popescu. Ba, mai mult, dacă acesta ar fi luat un pumn în gură ar fi fost o grămadă de inşi care ar fi făcut spume la gură de plăcere. Cine sunt ăştia? Toţi ăia care de-a lungul timpului ar fi dat şi ei, ar fi scuipat şi ei toţi ziariştii care le-au încurcat “afacerile”. Sunt mulţi care au aşteptat momentele astea, petnru a putea spune: “Pe ei, pe mama lor!” Probabil că anul acesta o să mai apară câţiva Gigi Becali, care, încurajaţi din umbră, vor sări la beregata ziariştilor. Condamnarea lui Cristoiu la peste 100 de milioane de lei pentru calomnierea, culmea!, a unei colege de breaslă este, la rândul ei, un semnal şIi un precedent, chiar dacă e cu totul altceva. Este hotărârea unei instanţe de judecată. E loc şi de mai bine, domnilor! Parcă lipseşte un ziarist în cătuşe, eventual în zeghe, pentru a da satisfacţie tuturor frustraţilor şi neisprăviţilor. Ziarişii ăştia nenorociţi trebuie puşi odată şi odată cu botul pe labe! Şi labele, aşa cum spuneam, în cătuşe. Să-i vezi cum se chinuiesc, cu genunchii la gură, să întoarcă pagina!
