Guvernul Adrian Năstase a fost restructurat. Din 24 de ministere au rămas 14. În aceste zile, de când s-a aflat că se va întâmpla acest lucru, s-au făcut fel şi fel de comentarii, s-au dat fel şi fel de interpretari, astfel încât pescuitorii în ape tulburi, complotiştii, laolaltă cu ghicitoarele, au avut de lucru nonstop.
Restructurarea Guvernului, poate un eveniment la fel de important ca numirea sa, a fost transformată de unii într-o chestiune electorală, spunându-se că s-a dat cu var peste Guvrnul Năstase şi cam atât. Alţii l-au pus pe Ion Iliescu, preşedintele României, în postura de principal arizan, încercând să minimalizeze importanţa pe care a avut-o premierul Adrian Năstase la această restructurare.
Cred că este inutil să demonstrăm independenţa pe care, de altfel, Adrian Năstase a arătat-o deseori faţă de Ion Iliescu. Ba chiar a făcut-o făţiş uneori. Numai pentru cine nu vrea să ştie, Constituţia prevede foarte clar că preşedintele numeşte membrii Cabinetlui la propunerea prim-ministrului.
Şi pentru că tot veni vorba, restrcturarea este însoţită şi de o remaniere. Ştiu, cei mai mulţi ar fi vrut aşa, pentru liniştea lor, să fie schimbat tot Guvernul, Parlamentul şi eventual întreaga Românie. Şi,în cele din urmă, acest pas important va fi fost făcut în gol, dacă Guvernul nu va deveni mai eficient, mai riguros în tot ceea ce face. Iar dacă nu se va întâmpla aşa, cei care spun astăzi că restructurarea e o chestiune de imagine vor avea mare dreptate.