Iarna n-a plecat. Şi nici nu are de gând să plece prea curând. Nu ne rămâne decât să o mituim cu poveşti la gura sobei şi, când o s-o ia somnul, chemăm repede primăvara să-i ia locul. Sigur, va fi făcut un proces verbal cum scrie la carte: „Eu, iarna care am fost, predau de bună voie către primăvară toate suferinţele şi bucuriile mele, toate amăgirile şi pierderile, lopeţi de lemn şi sprâncene, cai verzi pe pereţi şi gene, ţurţuri, păsări şi zmee, inimi, albine în stup şi ochi, apusuri de soare-n zăpezi, mâini alergate de buze, dovezi…” De iarnă să-mi treacă spun poveşti la gura sobei, veniţi şi voi cu un pahar de vin, nu mă lăsaţi singur, nu ştiu să spun poveşti de adormit oameni mari, mă pricep să amăgesc doar anotimpurile calde, Babei Dochia nu pot să-i spun poezii cu oameni de zăpadă, nu mai staţi cu mâinile la sâni, veniţi şi daţi o pleoapă de ajutor… „Eu, primăvara care am venit, preiau de bună voie de la iarnă toate păsările care n-au rude în ţările calde, îmbrăţişări şi şoapte, un cais înflorit peste noapte, iubiri trase la indigo, câmpuri alergând la trap cu cai maro, tratate pentru inimi şi coapse…” Veniţi la taica mare cu poveşti, altfel vă pun să daţi la zăpadă până la primăvară şi înapoi. Şi încă o dată vă spun: nu veniţi cu poveşti de adormit copii, veniţi cu poveşti de adormit oameni mari. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
