M-am gândit să dau iama niţel în lumea lui Orwell, să vedem dacă seamănă cu ceea ce se întâmplă astăzi.
În ogradă, dulăii puseseră mâna pe putere, ajutaţi de-un gâscan şi-un răţoi mai guralivi, şi deja îşi arătau colţii. Au încercat să-şi scoată javrele de la padoc dar, din fericire, toate fiinţele din ogradă au început să se foiască şi să ţipe, fiecare pe limba ei, de-au trebuit dulăii să se retragă cu coada-ntre picioare, mai puţin un buldog unsuros care tot latră înainte, pentru că are şi el dreptul la lătrat liber, nu-i aşa?
După care-au pus dulăii botul pe hambarul cu merinde şi-au început să împrăştie. Geaba au venit cangurii cu mapele să le arate că dacă mai fac prăpăd în halul ăsta, n-o să le ajungă mâncarea pentru toţi cei din ograda, geaba au venit lemurienii cu ochii mari din gospodăriile vecine să le atragă atenţia, dulăii o ţineau morţiş că mai strâng din lâna oilor, din laptele vacilor, din ouăle găinilor şi o scot la capăt până la urmă.
În vremea asta, în adunarea hambarului, mieluţii tot încercau să găsească pe unul mai curajos, să-l pună şef de turmă, ca să se facă şi ei observaţi, puişorii de găină piuiau anemic a protest, iar gâscanul şi răţoiul se războiau amarnic trăgând amândoi de-o biată râmă.
Peste toate, cu dispreţ suveran, dulăii îşi vedeau oarecum liniştit de-ale lor, spun oarecum liniştiţi, pentru că deja începuseră să mârâie câte unii-n haită.
V-a plăcut povestea? Noapte bună, România!
