Pomenire veşnică universităţii maghiare

Stai cu pistolul la tâmpla, gata să apeşi pe trăgaci dacă mai auzi ceva despre înfiinţarea unievsităţii maghiare. Sau maghiaro-germane. Sau maghiaro-maghiare. Avem şi noi, românii, o problemă. Că pe restul le-am rezolvat. Dar asta, nu şi nu! Când ţi-e lumea mai săracă se naşte, renaşte sandalul care acum are şi un nume: “Petofi-Schiller”. Vrei nu veri, dimineaţa ai parte de “Petofi-Chiller”, la prânz “Petofi-Chiller”, seara la fel, întocmai şi la miezul nopţii. Reforma a fost înlocuită de universitatea maghiară, privatizarea înlocuită de universitatea maghiară şi nici supa săracului nu se simte prea bine. Poporul întreg croşetează de aproape doi ani pe marginea acestui subiect. Şi, culmea, nu iese nici măcar un mileu amărât cu toate că Milica ar vrea să iasă ceva. Păcăliţi, la vremurile trăite în zgomot de dopuri şi şampanie în valuri, liderii UDMR iau cu asalt redutele unde ar ptuea să mai facă ceva pentru  a cârmi stiuaţia: Senat, Camera Deputaţilor, Guvern. P-aci, ai dracu’ ţărănişti, liberali şi democraţi, una se înţeleg cu alde Bela, Verestoy, Frunda la bufet şi când trec la vot iese cu totul altceva. Ce să fie, ce să fie? A trecut, de a sărit de prea multe ori necuratul de Laszlo calul, de-aia, ai lor parteneri de coaliţie, când să voteze pentru, îşi fac de lucru cu mâinle prin nas, iar când e să voteze împotrivă, omoară muşte imaginare. Măi băieţi, cu liderii UDRM vorbesc, aţi crezut vreo clipă că Petre Roman os-ros de ardelean o să vă dea vouă universitatea maghiară? Dacă aţi crezut o singură clipă treaba asta atunci vă meritaţi soarta. Eu zic să ieşiţi din Coaliţie, fie şi numai pentru a vdea reacţia doamnei Zoe Petre. Voinicii mei, luaţi-vă soarta în mâini şi daţi cu ea de pământ, apoi zidiţi-o în soclul unei statui poate să fie a doamnei Eva Maria Barki, pe care oricum n-o s-o mai vedeţi prea curând pe plaiurile mioritice. Acolo unde va fi statuia, să ştiţi, acolo ar fi trebuit să fie universitatea maghiară, la care visaţi de atâta vreme. Vă promit că am să-i conving pe domnii Diaconescu, Roman şi Quintus ca măcar o dată pe an să depună o coroană de flori la picioarele ei. Pomenire veşnică, amintire eternă pentru cea care  a fost universitatea maghiară. MARIUS TUCĂ