Păcătoasa etnogeneză

Dimineață strălucitoare, de primăvară dată în pârg. Mă grăbesc să ajung într-o haltă a zilei, din care, apoi, să plec în alta.
Vietaș cu lanțurile la picioare prin temnița cu zăbrele eterne. Urc în primul taxi și privesc orașul, prins deja în agitația sterilă a irosirii. O femeie, aflată în mașina de alături, se zgâiește în oglinda retrovizoare. Își fardează obrajii și-și colorează buzele. Se sulemenește în plină stradă, indiferentă la forfota dimprejur. Nici nu se sinchisește că o fixez cu deplasată curiozitate.
Trăim pe repede înainte, în fugă, hăituiți de griji și corvezi inevitabile... O fi avut răgaz să-și mai sărute copiii sau iubitul înainte să iasă din casă ? mă întreb, zorit și eu. Am îndoieli trunchioase, cine își mai pierde vremea cu așa ceva ? „Suntem stricați definitiv, mă lămurește ultimativ șoferul.

Scursurile Imperiului Roman care ne-au colonizat au adus aici tot ce era mai rău la ei. Și peste ăștia au venit alți barbari, d-aia ne urâm între noi și ne anulăm reciproc. Ce mai, o strânsură de seminții sălbatice puse pe căpătuială !” L-aș contrazice, dar n-am argumente, omul de la volan este inginer, a terminat altădată o facultate prestigioasă, însă capitalismul l-a întors din drumul lui. „Nenorociții, au distrus fabricile și uzinele, nimic n-a scăpat furiei lor demolatoare !

Măcar de ne-am fi negociat cât de cât stricăciunea de caracter, lașitățile, dar nu, ne-am vândut pe daiboj”, își continuă bărbatul de lângă mine tirada. Chiar, la începutul anilor ´90 ne lamentam în cor că IIiescu nu-i Havel. Păi, poate, astfel, yankeii nu mai guantanamizau România, la propriu, cum și-a amintit brusc nea Nelu, scuturat de-o criză de conștiință neașteptată. Ori la figurat, cum i-a înjurat marinărește
Traian Băsescu, în plin sevraj postprezidențial. Și câte asemenea închisori om ascunde în Valahia, doar- doar și-or da seama și stăpânii că nimeni nu ne întrece în vasalitate...Neam de slugi, mama ei de etnogeneză ! Acum, mi-aș dori alt ceh, președintele Milos Zeman, care nu s-a sfiit să-i ia la rost pe imperialiștii americani, cărora le-a „închis ușile castelului”. Ehe, ce m-aș mai fuduli patriotic dacă necuvântătorul Iohannis le-ar striga ălora de dincolo de Ocean, precum omologul său de la Praga: „Nu-mi pot imagina că ambasadorul ceh la Washington l-ar sfătui pe președintele SUA referitor la locurile în care ar trebui să călătorească. Și nu voi permite niciunui ambasador să aibă un cuvânt de spus în planurile mele de vizită în străinătate”. Minunat mesaj !
Dar Iohannis nu-i Zeman, cum Ponta nu e Tsipras sau Orban (ungurul, nu caraghiosul Ludovic !) La comanda cancelariilor de afară, noi ne arestăm întreprinzătorii neaoși cu niscaiva cheag și politicienii, îndeosebi de stânga. Nu că ăștia ar fi niște imaculați, însă altceva mă râcâie: de ce veneticii deveniți proprietarii economiei noastre naționale sunt ocoliți de brațul lung al legii ? Țin minte că din dosarul lui Dinu Patriciu s-a disjuns partea care îi privea pe doi cetățeni americani, cercetați pentru fapte similare.

Știm că băștinașii zac prin pușcărie, însă pe unde or zburda cetățenii născuți cu dreptul constituțional la fericire habar n-avem. „Prea puține pușcării, îl aud din nou pe taximetrist, s-au înmulțit hoții și escrocii, criminalii !” Trebuie umblat la cauze, sistemul capitalist poartă întreaga vină, acolo e buba ! mă trezesc făcând pe interesantul. „Asta-i filozofie grea”, îmi răspunde tipul, iscodindu-mă chiorâș.

„Să va mai spun una, răbufnește iar, eu m-am născut și am crescut în București. Vinovați de prăbușirea țării sunt țăranii de București, provincialii care s-au aciuat în capitală. Parveniții ăștia au pus mâna pe parlament și pe ministere, s-au cocoțat în toate funcțiile publice. Nu vi se pare ciudat că demnitarii încătușați sau condamnați sunt meteci ? Degeaba ne căznim noi, bucureștenii, să dăm tonul civilizației, dom´ le, țăranii din provincie ne-au sufocat !” Înghit în sec, eu m-am mutat în capitală în 1990, sunt unul dintre migratori. Rumeg zicerile insului și scrutez pestrițeala orașului. Uneori am sentimentul că Europa nu e departe, alteori mă încearcă senzația că Orientul e atât de aproape...

Iar pe Vltava, urmașii lui Kafka zăvorăsc „ușile castelului”, în timp ce noi le-am deschis larg și, pe deasupra, am mai și dăruit ocupantului cheile de la toate încuietorile, cu bogății cu tot. Etnogeneza păcătoasă a Balcanilor.