Acum un an, Partidul Naţional Liberal era vedeta politicii autohtone. Mizând pe faptul că vara subiectele pollitice intră şi ele în amorţeala caracteristică vacanţei, Valeriu Stoica & Co, a dat bice cailor şi din orice vorbă aruncată în vânt a făcut subiect de presă. Miza era mare. Veneau alegerile, iar Partidul Naţional Liberal luase deja hotărârea de a pleca singur la drum, departe de cheia ţărănistă, rămasă înbroască poate pentru alţi 50 de ani de acum încolo. Aşa se face că actualul preşedinte al liberalilor apărea pe toate canalele media mai ceva ca mira. La aproape un an de la alegeri, adică în acestă vară, Valeriu Stoica s-a retras într-un con de umbră pe care singur şI l-a construit. În opoziţie fiind, şi-a lăsat corifeii să iasă în faţă şi să ceară de la demisia ministurlui agriculturii, Ilie Sârbu, până la schimbarea Constituţiei. Problema schimbării Constituţiei, cel puţin, a fost subiect aprig de dispute între PSD şi PNL până când a venit vara, moment în care liberali au încpeut să tacă mâlc, ca şi când Constituţia se aplică doar între două anotimpuri. Cam cum se face şI politica pe la noi. Să vezi spirite încinse din toamnă, prin septembrie, când toţi politicienii se întorc la “muncă” bronzaţi şi cu bicepşii puşi la punct, mai curaţi şi mai uscaţi ca niciodată. Uitaţi-vă numai peste gard, la ţărănişti, cărora le-au crescut în această vară bicepşii cât le cresc altora în 50 de ani la un loc. După ce că au mai rămas o mână de oameni, şi aia fără falange şi pusă între atele, au găsit şi pe ce să se bată: pe un scaun şi pe o ştampilă. Şi nu oricum, ci la ditamai tribunalul. Ca şi când toate acestea nu sunt de râsul curcilor, urmaşii lui Corneliu Coposu se exclud reciproc din partid, de parcă ar mai avea din ce să se excludă.
Am început cu liberalii şi am terminat cu ţărăniştii, ca să aveţi o imagine cât de cât a ceea ce reprezintă opoziţia în România sau o parte din ea. Cel puţin pentru cele două partide, politica se face cu aducere aminte, între două anotimpuri, după care se cere o binemeritată vacanţă, pentru a-şi mai trage sufletul undeva, pe marginea prăpastiei. Căci prăpastie este între Putere şi Opoziţie, in ceea ce ni se arată în faţa ochilor. Sau din ceea ce ne este permis să ni se arate. Cu o astfel de Opoziţie, Puterea se poate zbengui săltăreaţă în voie şi îşi poate contabiliza reuşitele. Pentru că eşecurile, din păcate, nu are cine să le mai numere.
