Abia cum, după cinci ani, pot spune că m-am obişnuit cu aparatele de filmat. Probabil că după alţi cinci o să mă obnişnuiesc şi cu invitaţii, iar după alţi cinci - cu lumea.
În aceşti cinci am devenit celebru fără să vreau. Nu-mi mai aparţin de multă vreme. Sunt al tuturor când e bine şi al nimănui când e rău. M-am trezit că oamenii mi-au pus un nimb deasupra capului, dar în acelaşi timp s-au putut trage cu mine de mâneca. N-am fost sfânt, dar împărat am fost. Am fost împărat peste o secundă, peste teritoriul unei clipe. Iar milioane de oameni, telespectatori, au fost supuşii mei, devenind după trecerea clipei stăpânii mei. Cu atât aş vrea să rămăn în istoria televiziunii: Marius Tucă, împăratul secundei, împărat peste negoţul clipei.
După emisiuni excepţionale - încerc să descriu acum cel mai crud, dar şi mai adevărat sentiment pe care l-am trăit în aceşti ani -, după emisiuni excepţionale, spuneam, la care se uita o ţară întreagă, mă cucerea extazul, iar a doua zi de dimineaţă mă trezeam Cenuşăreasa, luând-o de la capăt. În fiecare zi, doamnelor şi domnilor, am laut-o de la capăt. Cu o seară înainte eşti pe buzele tuturor, iar a doua zi te poţi pierde liniştit în mulţime. Iată cel mai frumos, cel mai adevărat, dar şi cel mai dureros sentiment pe care l-am trăit în aceşti cinci ani.
Ţineţi aproape!
