În ajunul fiecărui Crăciun vin şi pun urechea pe sufletul vostru. Să-l aud, să-l simt că respiră bunătate o dată cu al meu. Puteţi, vă dau voie, măcar o dată pe an să-l lăsaţi ca pe un fulg de nea să fie luat de vânt şi să fie dus la gura unei sobe care, îmbrăţişnâdu-l, să-l topească într-o iubire de absolut frumos. Risipim bunătatea inconştient aproape un an de zile, aşteptând apoi Crăciunul să ne umple din nou rezervoarele. Să ne facă plinul la rezervoarele de bunătate. Adunăm, pe nemestecate, într-o zi sfântă bunătate de înger, bunătate de păsări, bunătate de zei, bunătate de oameni. Apoi, la fel de inconştienţi începem s-o risipim pe vânt, pe aripi, pe pământ, pe cer, pe oameni cât mai puţin. Altfel nici nu se poate, altfel nici n-aş mai avea de ce să vă urez Sărbăori fericite şi un Crăciun pe măsură!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
