În Românianu au loc dezbateri naţionale. În România au loc gâlcevi. Scena e plină de gargaragii, de penetrează- vânt. Deseori,uşaParlamentului e schimbată cuuşacortului. Principiile sunt înlocuite de zarvă, scandalul ţine loc de argumente. O dezbatere naţională, care se cere imperios astăzi, n-are de cine să fie susţinută. Nu poţi să visezi la o mobilizare generală când cei care ar trebui s-o facă sunt de paie sau nu există. Lipseşte omul, lipsesc oamenii care să vină să întrebe: “Încotro ne îndreptăm, fraţilor? Ne scufundăm şi stăm cu mâinile în sân?, iar noi să tresărim, să ne trezim din somnolenţa generală. Nu avem probabil nevoie de un Bumbeşti-Livezeni. Mobilizarea de care vorbeam trebuie să aibă loc în primul rând, la nivelul conştiinţelor. Am devenit un popor prea egoist. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi reprezintă astăzi, doar nişte cuvinte. Şi, la urma-urmei, nu cred că trebuie să existe neapărat omul providenţial care să aducă unitatea, mobilizarea de care avem atâta nevoie. Unele popoare trec prin istorie în pas de defilare, altele într-un hei-rup continuu, noi am ajuns să ne târâm. Sigur, şi mersul târâş are demnitatea lui, doar dacă nu devine o obişnuinţă. Din legumele care am fost înainte de ’89, am avansat, astăzi am ajuns în starea târâş. Sau găsim puterea să ne ridicăm în picioare, să ne înălţăm, sau devenim prieteni apropiaţi cu târâtoarele. Cale de mijloc nu există.
E nevoie de o dezbatere naţională. Credibilă, fără să se ţină cont de imaginea nu ştiu cui, fără orgolii, fără invocarea istoriei, şi deja blestematului ceas al doisprezecelea. Cu sinceritate, cu durere chiar, fără să se caute un ţap ispăşitor, suntem maeştri aici, e nevoie de o dezbatere naţională.
MARIUS TUCĂ
