Eu m-am bucurat cînd am auzit că 42 de copaci de pe domeniul de la Vila Lac 3 au fost măcelăriţi la ordinul primei profesoare de engleză a ţării. Adevăru e, că la ce să mai trăiască? Cei 42 de copaci cărora li s-a curmat cursul vieţii într-o sfîntă zi de miercuri sînt acum într-o lume mai bună. Sau, cum s-ar spune dacă am avea puţină cultură, s-au dus să facă fotosinteză în ceruri.
Unul dintre copaci s-a jurat c-o s-o viziteze pe doamna în somn şi o s-o bîntuie. Ceva ca-n Stăpînul Inelelor, în pădurea aia în care copacii te urmăreau cu rădăcinile şi crengile. Pretty naşpa dacă stăm să ne gîndim, dar sîntem siguri că doamna, cu obrazul ei de fier, o să suporte cu stoicism coşmarurile.
Chiar dacă sînt unele voci printre copacii proaspăt tăiaţi care spun că le e mai bine într-o formă superioară de existenţă, fără ramuri care să le îngheţe iarna sau omizi care să-i gîdile primăvara există alţi copaci care spun că au murit în chinuri groaznice şi că visează s-o urmărească măcar într-un vis dacă nu într-un vis recurent, cum o aleargă cu o maşină d-aia în mînă, în timp ce ea e îmbrăcată într-o cămaşă de noapte făută de Alexandru Ciucu.
“Da, şi eu sînt de acord să intervin într-un vis al doamnei Iohannis, pe post de frunză bătută de vînt, ca să-i amintesc cine e de fapt, că poate a uitat”, a spus unul dintre cei mai poetici copaci pe care i-am întîlnit vreodată.
Prin urmare, Doamna Iohannis nu ştie ce-o aşteaptă. Visa la zile cu soare în care să se bronzeze uniform pe toată suprafaţa corporală? O să aibă parte de arsuri solare comandate de pe lumea ailaltă de copacii tăiaţi de ea. Visa la o viaţă fără gîngănii? Ei bine, o să plouă cu broaşte rîioase şi uneori cu lăcuste uriaşe. Copacii pe care i-a tăiat azi or s-o urmărească, fără doar şi poate.
Doar aşa, măcar să afle că nu poate ea să facă o frunză. Şi atunci, cu ce drept, cu ce drept taie ea copaci? Fie ei şi depresivi.