<“În temniță am fost și nu M-ați cercetat” (Matei, 25:43)>
Dacă deținuții din penitenciare se răscoală pentru că stau în condiții infecte, propun să se răscoale și un alt fel de de-ținuți, care sînt re-ținuți la pat.
Adică pacienții.
Să iasă și pacienții cu perfuziile după ei pe coridoarele spitalelor și să protesteze, îmbrăcați în pijamale, împotriva condițiilor infecte din spitale.
Că doar și în spitale umblă gîndaci pe pereți și e mîncare proastă și nu sînt aparate de aer condiționat și nu e apă la toaletă și mori cu zile sau te infectezi.
Adică te infectezi și tot mori, să ne-nțelegem.
Și să iasă și pacienții spitalelor de psihiatrie, acolo unde încă se mai practică legarea de pat spre cumințirea pămîntului.
Și să mai iasă și bebelușii din maternități, care se nasc perfect normal și pleacă acasă cel puțin cu o conjunctivită mică-mică de tot, dar atît de păcătoasă, că abia scapă de ea.
Și să iasă în stradă și copiii ăia care fac kilometri dus și kilometri întors pînă la și de la școală, zilnic.
Trăim într-o țară atît de săaracă, încît ne obligă să ne prioritizăm defavorizații.
Nu sîntem în stare să avem grijă de toți, în egală măsură.
Și poate că nici prioritizarea asta nu e tocmai corectă, pentru că se pare că sistemul îi prioritizează p-ăia mai vocali.
Pe de altă parte, nici citerii precum “te ajut pe tine, că tu n-ai făcut nici o crimă” nu sînt sănătoase.
Pînă la urmă, asemenea dialectici sînt profund nesănătoase și, prin ele însele, se definește incapacitatea sistemului de a livra minimum de condiții existențiale.
Vorbeam odată cu o țigancă ieșită la cerșit pe stradă, împreună cu cei doi copii ai ei și-i spuneam că are drepturi și că tre să și le ceară, că sînt alții care au acces la banii ei și-i fură banii în timp ce ea își bate joc de viitorul copiilor ei.
Și de sănătatea lor.
Cîți dintre oengiștii care se bat cu pumnii-n piept că se luptă pentru drepturile romilor știu cum plînge o mamă, neputincioasă în fața unei banale răceli a copilului ei?
Nu vreau să devin patetică, dar au văzut ei vreodată cum se chircește un puradel d-ăsta de frig, încălțat în papuci la sfîrșit de toamnă?
Cîți dintre cei care se declară îngrijorați de soarta acestor defavorizați fac ceva concret ca să le ridice nivelul de viață?
Vreun deputat care să aibă o inițiativă legislativă în sprijinul comunității pe care o reprezintă?
S-a vorbit mult și despre viloaiele șefilor de penitenciare. Sărmanii bugetari, n-are și ei unde să stea!
Dacă încă n-ați văzut “Închisoarea Îngerilor”, cu Morgan Freeman și Tim Robbins (deși cred că l-ați!), vi-l recomand călduros. Printre altele, e despre relația dintre șefii penitenciarelor și deținuți.
Nu știu de ce, am senzația că să fii șef de penitenciar e ca un sindrom al lui dumnezeu.
Un dumnezeu mic și puchinos, care crede că are putere asupra celorlalți, pentru simplul fapt că ei nu au libertate iar el are.
Un dumnezeu sclavagist, așa, care-și ține din scurt sclavii.
