Nu cred că există un alt stat în lume care – atunci când vea să remanieze guvernul – face mai multă gălăgie ca România. Şi în cabinetele trecute, ca şi acum, schimbnarea unor miniştri cu alţii a atins cote paroxistice, atingând aproape demenţa. Capul reformei, în speţă cabiebtul Ciorbea, trebuie tuns pe ici, pe colea de câţiva miniştri, zulufi care au astupat drumul din tunel care ne duceeea la mult râvnita luminţă. Rând pe rând, partidele au ieşit ca zarzavagii cu oferta pe tarabă. Şi tot rând pe rând, membrii coaliţiei ameninţă cu ieşirea de la guvernare. Iese PD? Iese PNL? Dacă să strigm catalogul, vedem că singurele partide care au mai rămas la căruţa guvernrii sunt PNŢCD şi UDMR. Aşadar, din cele trei forţe care compun coaliţia, un an şi jumătate îşi arată disponibilitatea de a rămânepe dinafară. Şi-atunci vom rămâne cu o parte întreagă şi o altă jumătate care să se mai prefacă într-un cabinet. Ceea ce demonstrează că, pănă la urmă, orice protocol care a fost încheiat între CDR , USD şi UDMR a fost semnat tocmai pentru a nu fi respectat. Foarfeca stă în mâna PNŢCD. Tocmai de acest lucru şi-au dat seama, e drept cam târziu, ceilalţi parteneri. Remanierea trebuia făcută în tăcere de la bun început, astfel se evitau şi ameninţările cu ieşitul şi intratul, cu ascultatul pe la uşile celorlalţi, cu spionatul în mapele partenerilor. Dacă se hotărau într-o seară pe tăcute să se facă remaniere, nu se mai încâlceau liderii în restructurări, comasări, remanieri de fond sau alte consultări. De aceea, stau şi mă întreb: dacă ies de la guvernare rând pe rând PNL din CDR, PD din USD, ce rost mai are remaniera? Sau acesta era de fapt scenariul? O fi vrând oare cineva, cu adevărat remaniere? Mira-m-aş!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
