Parlamentar de prin 1992 încoace, Vasile Lupu nu s-a remarcat prea mult în viaţa politică până când partidul său nu a ajuns la Putere. Domnul Lupu are pe lângă fixaţiile sale şi hobby-uri. Înainte de a vorbi despre cele din urmă trebuie să vi le reamintesc pe cele dintâi. Când spui Lupu, subconştientul tău conştientizează: restitutio in integrum”. Mai nou, domnul Lupu a anunţat în “dulcele târg al ieşilor” că va pleca cu jalba în proţap de pe plaiurile moldave tocmai laStrasbourg, pentru a dezbate această problemă. În cele două oraşe, domnul Lupu se simte ca acasă. O dată pentru că la Iaşi s-a născut dragostea lui pentru politică, iar la Strabsourg, la câteva luni după Revoluţia din ’89, domnul Lupu a absolvit cursurile de vară ale Institutului Internaţional pentru Drepturile Omului. Despre pasiunile domnului Lupu nu pot să vă spun decât că iubeşte caii. De aici şi dagostea domniei sale pentru pământurile dătătoare de ovăz. O fi pus vreodată domnul Lupu căpăstru vreunui cal? O fi iubit într-atât de tare domnul Lupu caii, încât să uite de fluier? A, uitasem să vă spun că domnului Lupu îi place să cânte la fluier. Să cânte, deci. Ceea ce-i face mai uşor trilul pe laStrasbourg. Şi de la fluier, legătura cu pădurile. “Şi-aşa-mi vine câte-un gând/ Să merg prin păduri cântând”. O fi iubind domnul Lupu într-atât de tare fluierul, încât să uite de păduri? Domnul Lupu are, deci, patru mari iubiri: pământul, calul, pădurea şi fluierul. La toate acestea se gândeşte când face naveta întreIaşişiStrasbourg. Aşa este domnul Lupu, modest şi nu vobeşte despre pasiuni, ci numai de fixaţii. Odată dezvăluite propriile hoby-uri, domnul Lupu trebuie să se reorienteze. Mai ales că domnul Lupu este la origine avocat.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ