De pe vremea când eram în armată n-am mai stat într-o aşteptare ca cea de acum. Cu stomacul chircit, vorbind într-o chiorţăială fluentă, aşteptam să-mi strige cineva numele “ soldat Tucă! Uneori, din cauza transportului, aşteptarea asta se prelungea până garnizoana se transforma într-un porc marepe care l-aş fi lăsat fără muşchi într-o secundă. Când curierul regimentului îmi striga numele, adăugând “ai pachet”, lumea începea şi se sfârşea cu el. Starea de aşteptare se sfârşea brusc, transformându-se în stare de atac. Aşa cum aşteptam pe vremuri pachetul de acasă de la părinţi, neliniştit, tânăr, plin de speranţe, tot aşa aştept şi pachetul de măsuri al Cabinetului Ciorbea. Nu ştiu ce conţine, aşa cum nu ştiam nici despre cel din aramată, da’ îl aştept. Mult nu mai are şi trebuie să vină. Pachetul ăsta, chiar dacă e de măsuri, înseamnă ultima noastră şansă. Îl aştept aşa cum un iubit îşi aşteaptă iubita pe o insulă scufunduată. Îl aştept aşa cum o pasăre de pradă aşteaptă-n cuib o pasăre de curte. El va veni! Toată treaba e ca cel de la poştă să nu încurce… pachetele. Parcă văd că ne trezim la Bucureşti cu pahetul de măsuri ce trebuie să ajungă la…Sofia. În definitiv coordonatele destinatarului sunt cam aceleaşi, doarţara(de destinaţie) diferă. “Bună seara pachet de măsuri, te aştept ca şi câ numai FMI ar fi pe pământ, bună seara Victor Ciorbea mai presus de măriri, de căderi, de cuvânt”… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
