E inutil să scrii de indolenţa celor care ar fi trebuit să se ocupe de deszăpezire. Ca-n fiecare an, iarna a venit prin surprindere – n-a trimis o carte poştală, n-a dat un telefon, proasta, şi uite aşa istoria se repetă. Chiar dacă s-ar fi ştiut cu un an înainte că joi, 19 noiembrie 1998, va veni iarna, pun pariu că situaţia nu s-ar fi schimbat. Ieri, vreo 70 de inspectori de la Primăria Capitalei au fost trimişi să amendeze asociaţiile de locatari şi societăţile care nu şi-au curăţat zăpada din faţa imobilelor. Parcă-i şi văd pe ăştia 70 cum mergeau ei înfofoliţi, cu chitanţierele în mână, din bloc în bloc, din societate în societate, din troiene în troiene. P-ăştia 70 de pitici i-aş băga într-un muzeu până la iarna viitoare sau, şi mai bine, i-aş trimite înChinadupă Lis. Ce-o căuta Viorel pe-acolo, numai “O, micuţo, ce Primărie ai” poate şti. Cert este că locul din fruntea Comandamentului îl aşteaptă pe domnul Lis, cum bucatele îşi aşteaptă sarea. Bucatele şi drumurile. Cum domnu’ Viorel e plecat, asta e, Primăria pe care o conduce a rămas cu iscusinţa domniei sale. În mod fericit, aş putea spune, pentru că domnii consilieri au început să dea iscusinţă “la toţi cetăţenii”, “la toate societăţile comerciale”, “la toate asociaţiile de locatari”. E oraşul plin de iscusinţă! Iscusinţă pe străzi, iscusinţă pe trotuare, iscusinţă-n patinoare, iscusinţă în parcare. Maşinile rămân împotmolite în iscusinţă, bătrânii îşi frâng mâinile alunecând pe iscusinţă, tramvaiele derapează din cauza iscusinţei. Telefonul de la Comandamentul pentru deszăpezire sună a iscusinţă şi nu răspunde nimeni. Agentul termic a fost extrădat, caloriferele fiind pline de iscusinţă, pe ţevi curge neîncetat în loc de apă caldă iscusinţă. Şi uite aşa oraşul a fost cuerit de iscusinţă, devenind pur şi simplu oraşul iscusinţei. Să ne trăieşti, domnule Iscusinţă!
MARIUS TUCĂ
