Oraşul fără nori

Totul e înghesuit, oamenii n-au loc pe trotuare, maşinile n-au loc pe străzi, tramvaiele n-au loc pe şine, umăr lîngă umăr, bară la bară, tîmplă lîngă tîmplă, cu toţii trăim un ambuteiaj, spre serviciu, spre grădiniţă, spre şcoală, spre casă, ambuteiaj de la răsărit pînă aproape de miezul nopţii, viaţa ca un ambuteiaj, viaţa ambuteiaj, cu nervi, claxoane, oglinzi retrovizoare, semafoare, fără să mai vedem nimic, foindu-ne încolo şi încoace, aproape atingîndu-ne unii de alţii, încolo şi încoace, ca într-un ambuteiaj continuu, ca într-un cadru care nu se mai termină, cu toţii imprimaţi pe aceeaşi rolă de film care se învîrte zi şi noapte, douăzeci şi patru din douăzeci şi patru, nonstop, aceeaşi distribuţie, acelaşi rol în fiecare zi, acelaşi ambuteiaj dintr-o altă zi, fără să ne cunoaştem, fără să ne atingem, doar foarte aproape unii de ceilalţi, privindu-ne unii pe alţii, roluri mici şi multe, trase la indigo, milioane de figuranţi în acelaşi rol, jucîndu-l fără greşeală zi de zi, în fiecare zi, ambuteiaj, viaţa ca un ambuteiaj, viaţa ambuteiaj, piciorul pe frînă, ambreiaj, schimbător automat, radio, trafic, traficanţii, zebre, linie continuă, stop, şi de la capăt, încă o bobină, încă o zi, încă un rol, fără culori, fără impresii, fără rost, cu toţii ca în nişte vitrine, uitîndu-ne unii la alţii fără să ne vedem, parbrize, centuri de siguranţă, oglinzi, ţevi de eşapament, nimeni nu vorbeşte cu nimeni, totul la relanti, dar în sens invers, de parcă banda e dată înapoi, e mai interesant începutul decît sfîrşitul, cu aceeaşi destinaţie, cu aceeaşi obstinaţie, din acelaşi film, din acelaşi ambuteiaj, acelaşi decor, cu şi fără anotimpuri, ploi şi zăpezi, iarăşi ploi, parcă primăvară, parcă vară, toamnă şi iarnă, acelaşi sens unic, fără obligatoriu la dreapta, fără cedează trecerea, aceeaşi prioritate, acelaşi ambuteiaj, viaţa ca un ambuteiaj, viaţa ambuteiaj, fără să vedem vreodată cerul, fără să vedem vreodată norii, oraşul fără nori...