Bulgarii votară şi ei schimbarea. Votară să fie rău, ca să fie bine. Şi noi am votat schimbarea. Noi, însă, spre deosebire de bulgari, am votat să ne fie bine ca să ne fie rău. Iar după aceea vom vedea dacă o să ne fie bine sau iarăşi rău. Concluzia e că bine fără rău nu se poate. Rău fără bine se poate. Încep să cred că nouă ne e bine atunci când ne e rău. Sau guvernului îi e bine atunci când nouă ne e rău. Cel puţin aşa se pare. Altfel nu se explică şovăiala Executivului în promovarea reformei, a terapiei de şoc. Guvernanţii noştri au pus pacientul pe masa de operaţie, l-au anesteziat, mai mult sau mai puţin, au luat bisturiul în mână şi când să se apuce de treabă s-au apucat... de vorbă. Unul dintre doctori, să-i zicem FPS, zicea că ar fi bine să înceapă cu o operaţie la inimă. Altul să-l numim Reformă, a opinat că ar fi bine să înceapă cu capul. FMI-ul a spus că nu poate începe operaţia deoarece bisturiul e prea bont şi trebuie dat la ascuţit. Şi când se tot certau ei acolo aşa, na-ţi-o frântă Mărgărite, pacientl dădea semne că îşi revine. Vorba vine! Căci el era la fel de bolnav ca la început, numai că efectul anesteziei se terminase. Şi cum anestezia asta costă mult, Banca Mondială avu o părere: să-i dea pacientului cu leuca-n cap. Dintr-o dată se iveau, ca zorile, două avantaje. Primul consta în economisirea banilor ce ar fi fost cheltuiţi pe anestezic. Al doilea? Câştigarea de timp, absolut necesar petnru abordarea de noi strategii legate de dimensiuile şi forma bisturiului. Numai de nu s-ar mai trezi pacientul înainte de operaţie, că încă două-trei lovituri de leucă şi se poate trece direct la îmbălsămare! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
