Omagiu presei!

E o linişte prin presă, scrisă-audio-video, de-ţi vine să te întrebi, acum, când zic unii, am intrat în normalitate, dacă n-ar fi cazul să rămănă un singur ziar. Sau zece ziare cu un singur ziarist. Vorba cântecului: „ce dacă toate arată la fel. Asta am mai avut/ chiar ne place aşa dacă vreţi să ştiţi/ când oare o să ne învăţăm minte?/ pe prima pagină - preşedintele ţarii, omagiu fierbinte”. Ziariştii, şefii de gazete stau pe  margine şi se uită cum merge treaba, încotro să îndreaptă lucrurile, cum  curge apa. Frica de a merge împotriva curentului le paralizează pixul, cerneala face gheaţă la mal, hârtia se face csorbură. „Dmunezeule, pe cine dăm pe pagina întâi? Iliescu nu-şi mai găseşte rostul aici, să-l dăm pe Constantinescu, da’ mai mic că nu se ştie…” Nimeni nu ia taurul de coarne. Toţi stau şi-i caută-n copite, îi dau fricoşi câte un smoc de iarbă, era să zic iertaţi-mă, îl gâdilă-n barbă. Iei ziarele dimneaţa, începi să le răsfoieşti. Îl termini pe primul, treci la aldoilea şi după ce-l termini şi pe ăsta, te duci la prima pagină să vezi dacă nu le-ai încurcat cumva, dacă nu l-ai citit încă o dată pe primul. Ceea ce te face  să crezi că ziarele aflate pănă mai ieri în opoziţie au ajuns la putere şi acolo au rămas. Un preşedinte cu zece ziare de partea lui e mult mai plictisitor decât un preşedinte cu zece ziare împotriva lui. Pe prima pagină - preşedintele ţării, omagiu fierbinte… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ