Abia s-a luminat și strada zumzăie. Liniștea s-a risipit deodată, alungată de țiuitul nervos al dubelor care cară deținuți de la Penitenciarul Rahova la instanțele de judecată. Cele două mașini gonesc ca turbate printr-un oraș și așa isterizat la culme. În cutiile pe patru roți și cu grilaje la ferestre, „leproșii penali” visează la libertate. Și nădăjduiesc că azi va fi ziua cea mare, ziua în care nu va mai fi nevoie să se întoarcă în pușcărie...
*
„Tataie, de unde se iau ziarele?” mă încearcă prichindelul, în călătoria matinală spre școală. Îi explic, iar el mă lămurește cu o maturitate surprinzătoare: „Dacă vrei să știi ce se întâmplă în lume, trebuie să citești ziarele. Dar orice s-ar întâmpla, trebuie să-ți vezi de treburile tale. De exemplu, dacă vine războiul, le dai banii oamenilor răi, veniți peste tine, și scapi. Și îți vezi de treburile tale.” Rămân fără replică. Să-i dezvălui adevărul? Nu, îl las să-l descopere singur la maturitate.
*
Oriîncotro îmi arunc privirea, zăresc bicicliști srilankezi, nepalezi și alte seminții din regiunile defavorizate ale planetei. Cară felurite pachete la domiciliu clienților, aidoma slugilor de odinioară. Le cercetez cu atenție conturul facial - arar exprimă altceva decât concentrare și o tristețe funciară! Și-au părăsit bătătura natală ca să câștige o pâine peste mări și țări. Goniți de sărăcie, și-au abandonat părinți, frați, surori, copii, soții, coșmelia, rădăcinile! Demult tare, strămoșii lor erau legați în lanțuri, îmbarcați pe corăbiile europenilor și vânduți ca sclavi pretutindeni. Acum, ei și-au ales de bunăvoie starea de slcavie postmodernă și se oferă întru exploatare oriunde forța lor de muncă își găsește utilitate și un echivalent în parale. Ehe, și ce umilințe îndură, adesea, nenorociții, cum mai sunt trași pe sfoară de escrocii cărora le-au încredințat nevolnicia și disperarea!!
Iată de ce rămân consecvent ideii dezvoltate cândva – omenirea a cunoscut un singur mod de organizare social-politică: SCLAVIA! Nu vă plecați urechea la propaganda de doi bani trâmbițată oficial!
*
„Tu ce alegi?” sună întrebarea ce ne va mânca ficații în lunile ce urmează. Pe afișul preelectoral mărișor, trei portrete caricaturizate. Prima e a lui Nicușor Dan, o scăfârlie înconjurată de formule matematice, imaginare stoluri trase de o păsărică. Apoi, un necunoscut, Radu Enache, cu o cască de constructor pe tărtăcuță. Gabriela Vrânceanu Firea este a treia, și expresia de încrâncenare ce o urâțește mă crispează. Mă dumiresc grabnic, observând că repudiata ciolacilor trandafirii are la îndemână, în trusa de autoapărare, un... ac. Vasăzică, are ac de cojocul fiecăruia... Oare?
„Tataie, când e timpul să se schimbe primarul?” mă trezește din meditații inutile nepoțelul. Îi spun. De-acum înainte, se va porni circul electoral, cu maldăre de promisiuni și minciuni, un spectacol grotesc. „...«din moarte pre moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le!» Asta da, ofertă electorală!”, vorba lui Valeriu Butulescu[1].
Chiar, tu ce alegi? Că eu știu – aleg să nu votez, ca-ntotdeauna în anii din urmă.
*
Fii cu noi,/ nu fi gunoi!” citesc pe un tomberon. În jur, o sumedenie de gunoaie... Oho, și ce le mai priește aerul de București !
*
Să mă înșel, cumva ? Nu l-am mai văzut din facultate. A încărunțit, s-a îngrășat nițel, însă căutătura i-a rămas la fel. Ne salutăm larg și râdem ca doi adolescenți.
-Nu mai știam nimic despre tine! Ai plecat din România? îl tatonez.
- Da, m-am stabilit în Germania. Am trecut prin București ca să-mi întâlnesc prietenii din studenție, îmi răspunde.
- Credeam că te-ai întors în Siria, acasă.
- Am vrut, dar acolo e nenorocire. Dementul ăsta de președinte a omorât un milion de sirieni, cică ar fi folosit chiar și gaze ca să-i masacreze. Un criminal, care a dat petrolul americanilor și gazul, rușilor. Ei și cu evreii îl mențin la putere, țara e distrusă, cum să mă mai întorc?
- Evreii, ce amestec au în treburile voastre? mă mir sincer.
- Oho, da' unde nu-s amestecați ăștia în Arabia, ne urăsc de moarte! mă asigură și ochii îi sticlesc a ură.
- Și ce-ai de gând, cât o să stai departe de casă?
- Habar n-am! Așteptăm, deși nu știu ce, fiindcă nici americanii și nici rușii nu vor renunța la petrolul și gazele furate de pe Drumul Damascului!
Aș vrea să-l consolez, să-l mint. Îmi e cu neputință, ce, aici, în patria mea, nu-i la fel? Parteneriat pe cinste, strategic: noi le cedăm suveranitatea și independența, ei, ocupanții, ne iau restul !
*
„Seara, Făt-Fițos în club, dimineața te scoli Greuceanu? Bea cafea artizanală Zmeu !” mă îmbie o reclamă cam trăsnită din vecinătatea Palatului de Justiție. Zadarnic, deoarece în cluburi n-am intrat încă și nici de cafea nu m-am apucat. Iar zmeu nu mi-am dorit nicicând să fiu! Și, zău, dacă mi-e Greuceanu !
*
În fața mea, un bărbat grizonant de-a binelea își ține mama de mână și amândoi pășesc chinuit. Femeia are părul alb ca neaua și figura îi trădează suferința. Trupul i s-a împuținat și abia calcă, sprijinită de fiul aburcat și el în toamna vieții. Mă uit la ei cu smerenie și mi-i închipui cum erau altădată. Ea, tânără și fericită, el, mititel și neastâmpărat, plimbându-se pe o stradă părelnic fără capăt... Ce imagine!
*
S-a întunecat, ziua e pe sfârșite, „coboară grăbită noaptea, grea și surdă, de parc-ar fi ultima”[2] și totul pare „că se liniștește și se netezește!”[3]... Mâine nu va fi altfel și nu se va schimba nimic în rutina cotidiană, picată asupra-ne ca o osândă imprescriptibilă...
