Nu știu cum vor românii să iasă din mocirla în care facem pluta de zeci de ani, atât timp cât cele mai devorate informații sunt alea din care află cum a tăiat Carmen Iohannis, cu mâna ei, milioane de copaci din curtea reședinței prezidențiale sau cum și-a reglat Drăgușanca presiunea în sâni pentru a nu avea complexe pe plaja de la Mamaia. Cu o populație ținută la cel mai de jos nivel de educație progresezi mai greu decât învață un ciobănesc mioritic istoria artelor în limba franceză.
Amețiți în caruselul cancanurilor de 2 bani și preocupați, peste vară, mai mult de grătar și bere, ne vom trezi în toamnă cu niște surprize mai neplăcute chiar și decât ucigătoarea caniculă. În ultimele trei luni cât noi, prostimea, am stat cu ochii închiși de razele soarelui, mai marii cetății au profitat de liniște și, între două croaziere, și-au făcut timp pentru a ne schița un viitor luminos.
Pe alegătorii care încă au urechile înfundate de la apa mării sau de la înălțimile Carpaților, îi anunțăm sincer și prietenește că pe perioada cât au fost plecați de acasă s-au scumpit gazele și electrica și s-a elaborat un fabulos cod fiscal. În spatele mult fredonatei scăderi a TVA-ului la 20%, cei care ne doresc un trai îmbelșugat și lipsit de griji, ne-au preparat un platou de taxe și impozite a cărui notă de plată ne va face să ne simțim vinovați pentru toate cheltuielile nesăbuite din concediu. ’’Dacă nu luam castraveții ăia murați din Eforie, acu’ am fi putut plătit impozitul pe casă’’ sau ’’Mai bine nu ne pozam toată ziua cu maimuța la Neptun’’, veți zice în ianuarie 2016 când, obiceiul strămoșesc ne obligă pe noi, fraierii, să ne așezăm la cozile de la Administrațiile Finaciare.
’’Băsiștii lui Iohannis nu vor să scădem TVA-ul ca să nu trăiască românii mai bine’’, explica Ponta în timp ce-și răcoreaa rotula sub palmierii din Caraibe.
’’După pomenile astea electorale, ne vom trezi în groapă, ca Grecia.’’, contra-ataca cineva foarte vocal, pe contul de Facebook semnat Klauss Iohannis, după care aproba toate propunerile adversarilor.
Nestimaţi hotărâtori oficiali de destine! Am trăit pe pielea mea creşterea lui Boc de la 19% la 24%. Atunci am fost nevoit să închid o afacere întrucât aveam preţuri mai mari ca-n tot vestul Europei. Dar dacă o dată cu preconizata scădere la 20%, îmi băgaţi pe gât alte o mie de biruri, n-am cum să vă simpatizez decât la fel ca şi pe ceilalţi vagabonzi care, deasemenea, ne-au vrut numai binele şi bunăstarea în ultimii 25 de ani.