Fiecare dintre noi intră în mici bătălii personale. În ele punem toată energia, în ele ne aruncăm cu toată puterea. Fiecare cu bătălia lui. Uitând, de fapt, că avem cu toţii de dus un război cu sărăcia, cu minciuna şi corupţia, cu tranziţia, un singur război. Milioane de oameni luptă pe milioane de fronturi cu milioane de comandanţi. Asta nu înseamnă că e nevoie de un comandant unic, suntem sătui de asta, dar nici un război orb, în urma căruia să rămânăţaraînfrântă. Căci toate micile bătălii vor putea să aibă şi învingători, însă marele război, nedeclanşat încă, va fi pierdut. Asta ne paşte: oţarăînvinsă cu milioane de învingători. Aşteptăm ca să ne arate cineva tranşeele noastre, aşteptăm să redescoperim plăcerea de a lupta umăr lângă umăr. Nu vreau să dau într-un discurs înflăcărat! Oţarăbolnavă nu se tratează cu antinevralgic şi algocalmin. Oţarăbolnavă se tratează, e singurul mediacament tolerat, cu: nebunie frumoasă. O nebunie frumoasă ca a unui ultim sodat plecat să câştige războiul de unul singur. Asta ar trebui să fim: oţarăde ultimi soldaţi plecaţi să câştige marele război. Mi-e teamă însă că ne lipseşte însufleţirea. Fără însufleţire putem deveni uşor o armată de paie care arde pentru orgolii meschine. Mintea de pe urmă a românului trebuie trimisă pe frontul războiului de care am scris astăzi. Altfel, repet, vom deveni oţarăînvinsă cu milioane de învingători.
MARIUS TUCĂ
