Se taie energeia electrică se blohcează drumuri, se închid mine, se lichidează. Ceea ce nu s-a făcut până mai ieri se face la grămadă pompieristic, astăzi. Mă tem că în graba asta nebună se fac şi multe greşeli. Cine mai are timp în nebunia asta să controleze dacă privatizările, restructurările, lichidările se fac obiectiv şi, mai ales, prin respectarea legii. Cine va plăti aceste greşeli, dacă ele vor exista? Nimeni, ştim doar cine plăteşte astăzi, cei care rămân fără un loc de muncă, cei care vor rămâne pe drumuri fără nici o perspectivă de a găsi o altă slujbă. Este foarte clar că pentru cei mai mulţi dintre politicienii de astăzi reformă înseamnă pur şi simplu lichidare. Nimic altceva. Nu ştiu de ce am impresia că ţara seamănă cu cineva care a ajuns să doarmă în gară, cineva fără căpătâi, jefuit peste noapte. O ţară parcă lăsată în voia soartei, o ţară în care întâmplarea deţine un rol hotărâtor. O ţară al cărei destin depinde de politicieni în aceeaşi măsură în care depinde de ghicitul babelor în bobi. Nesiguranţa, teama, confuzia, nepăsarea s-au instalat în rândurile unei populaţii debusolate, cu speranţele retezate, fără orizont, cu un viitor comparabil cu o junglă în care intri, dar nu mai ştii să ieşi. Bine ar fi să mă înşel când scriu toate astea. Probabil că în acest caz merit o binemeritată vacanţă. Dacă lucrurile stau chiar aşa, la muncă!
MARIUS TUCĂ
