Remaniera e un os. Un os aruncat populaţiei pentru a mai uita de povara grijilor zilnice. Nu ştiu de ce am impresia că puterea de astăzi se ocupă mai mult de găsirea unor astfel de oase cu care să mai stingă din nemulţumirile oamenilor. Un alt os, proaspă, e pregătit, gata să ne fie servit: relansarea campaniei anti-corupţie. Un os îngropat în curtea Cotrocenilor de ceva vreme, scos acum la suprafaţă, şlefuit chiar de preşedinte, ajutat îndeaproape de Consiliul Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CNAICCO).
Departe de oasele oferite cu atâta generozitate de stăpânire, viile freamătă, mustind de nerăbdare să fie culese, să îmbete sufletele, singurele care nu pot fi cotropite de sărăcie. Ce singuri ne-au rămas nucii! Părăsiţi de noi, ocupaţi să descifrăm marile nimicuri, sunt pe cale să se transforme în nişte rădăcini. Fructele se întorc în pământ gata să ne mai dea o dată şansa să mai stăm la umbra unui nuc. Să ne întoarcem la vii, moartea strugurilor e motiv de sărbătoare, pastrama de oaie ia locul pioşeniei. Micile bucurii încep încet-încet să ia locul marilor năzuinţe, o cană de must ţine loc de principiu, o pădure jefuită de toamnă înseamnă mai mult decât o împlinire. Uneori viaţa într-o boabă de strugure e mai frumoasă ca viaţa într-o lume mare şi urâtă.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
