Ne-am liniştit. N-a fost uşor. După ce am bătutAngliaeram în stare să ne bucurăm trei zile şi trei nopţi. Nu mai avem putere să facem asta, nu mai avem curajul să ne bucurăm aşa de tare, de teamă să nu ni se întâmple ceva rău. Încet-încet devenim de piatră, nu peste mult timp la o astfel de victorie vom schiţa un zâmbet în colţul gurii. Căutăm o bucurie în viaţa de zi cu zi ca şi când am căuta bucata de rahat din cozonac. Dacă încercăm să adunăm bucuriile dintr-o zi rezultatul va fi un semn al adunării, mare şi frumos. Ceea ce înseamnă că atunci când va da peste noi, poate din greşeală, o mare bucurie, nu vom şti ce să facem cu ea. Asta pentru că nu mai ştim să ne bucurăm. Obişnuiţi cu bucurii de doi bani, ne vom trezi că la marile bucurii începem să agităm mâinile şi picioarele. Doar atât. Vom fi reţinuţi în a ne bucura cu sufletul, de teamă să nu explodeze. Sufletul îl dedicăm suferinţelor, umilinţelor, neîmplinirilor. Sufltele noastre condamnate şi chircite nu mai ştiu să primească bucuria. Cred că asta e cea mai mare înfrângere pe care puteam s-o repurtăm în ziua de astăzi! În rest, pentru a nu ne ieşi dn mână, continuăm să-i dăm sufletului înfrângeri pentru a-l ocroti, pentru a-l apăra, Doamne fereşte, de o bucurie. Ceea ce înseamnă, Dumnezeule, că-i vrem binele!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
