Nu mai emo(ţionaţi) poporul cu televizorul

Ce te faci atunci cînd te-ai trezit dintr-o dată părinte, părinte de copil, copil cu părinte, părintele unui copil care seamănă cu tine, are zîmbetul tău şăgalnic din copilărie, are ceva din culoarea părului tău, are ceva din aerul tău, şi ai putea chiar să spui că eşti tu şi ţi-ar trece prin cap că ştii ce e-n mintea lui, că ar putea să gîndească aşa cum gîndeai tu, că are aceleaşi idei ca şi tine despre lume şi viaţă, aşa cum le aveai atunci cînd erai ca el, şi ce te faci cînd îţi dai seama că pentru el, pentru copilul tău, nu eşti altceva decît un străin care poartă numele de tată, că fiul tău, că fiica ta nu sînt, la rîndul lor, decît nişte străini care poartă numele lor şi au înfăţişarea ta, ceea ce te-ar putea face să crezi că nu e normal, că nu e posibil, că e imposibil, dar adevărul este că sîntem două lumi diferite care se întîlnesc doar într-un singur loc, acasă, fiecare cu visele lui, adevărate sau nu, iar asta nu trebuie să ne sperie, nu trebuie să dăm vina pe nimeni, nu trebuie să invocăm conflictul între generaţii, nu trebuie să ne băgăm copiii într-o generaţie sau alta, într-un curent sau altul, terminaţi-o cu emo, cu demo, cu emuli, şi copiatori, nu trebuie să căutăm copiii pe vreo listă alcătuită de ziarişti de dragul tirajului, de dragul vreunui titlu care să aducă rating, lăsaţi copiii în pace, nu vorbiţi despre ei rece, "profesionist", cu feţele voastre de crainici care anunţă zeci de mii de morţi cu acelaşi aer cu care anunţă moartea unui copil, nu mai violaţi cu breaking news-ul vostru intimitatea unor copii doar pentru că au o tunsoare mai altfel, nu mai încercaţi să faceţi modele din nimic şi din nimic modele, priviţi-vă mai atent în oglindă, nu cumva voi faceţi parte din "generaţia" ratată emo sau emu, "generaţia" celor care arată cu degetul şi etichetează fără să-şi vadă propriile etichete lipite de sufletele scoase demult la vînzare, nu mai titraţi, nu mai subtitraţi pe seama copiilor, nu mai judecaţi voi la adăpostul tubului catodic, nu vă mai ascundeţi în spatele pixelilor, vi se văd perciunii care înfloresc pe mira televizorului, luaţi mîna de pe ei şi lăsaţi-ne să ne întoarcem la zîmbetul lor şăgalnic.