Nu am timp! Te straduiesti dis-de-dimineata sa-ti programezi intalnirile, sedintele s.a.m.d. astfel incat sa le faci pe toate, sa nu amani nimic, dar degeaba.
Dupa primele ore ale zilei iti dai seama ca te-ai supraapreciat cand ti-ai propus sa faci atatea lucruri si incepi sa intri in criza de timp. Si asa o tii toata ziua.
A doua intalnire, bineinteles, daca n-apuci s-o amani, se petrece sub presiunea lui "nu am timp!". Ceea ce inseamna ca, intr-o buna masura, e ratata. "Bine, hai ca vorbim alta data mai pe indelete, ca astazi "n-am timp"!"
Cu chiu, cu vai ajungi la urmatoarea discutie, intarziat, agitat, fara timp, pe fuga - daca mai are loc si-n oras mai bine stai acasa - , discutie care, din start si din principiu, s-a redus la jumatate.
Daca discutia programata este tot cu unul ca tine, care n-are timp, esti fericit si tu, si el ca "n-aveti timp" si te arunci spre urmatoarea intalnire, destinatia numita "n-am timp".
Esti invitat politicos la masa, asta-i culmea!, dupa ce ca n-ai timp, cineva vrea sa mai si mananci si raspunzi la fel de politicos: "Multumesc, dar am mancat!". Ai mancat, sigur, dar asta se intampla ieri, cand parca ai avut ceva mai mult timp. Dar astazi, Dumnezeule!, n-ai timp deloc. Absolut deloc!
Te asteapta sedinta de redactie, unde, din principiu, "n-ai timp", pentru ca ziarul trebuie predat la timp, tipografia, trenurile, difuzorii si viata nu asteapta ca tu sa ai timp. Si tot asa pana cand te prinde miezul noptii fara somn si rupt de obsesia lui "n-am timp!".
Trece aproape o zi intreaga si, pentru ca n-ai avut timp, ti se pare ca ziua a trecut degeaba. Pui capul pe perna si realizezi, in sfarsit, ca "ai timp". Slaba consolare atata timp cat se face dimineata, iar tu trebuie s-o iei de la capat si, deja, n-ai timp!
