Noi vrem război!

23 Apr 2001
Noi vrem război!
Ziariştii vor să vadă un război între preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase. Şi dacă tot nu e material suficient pentru un război, pentru a crea o ceartă tot se mai găseşte. De nenumărate ori, declaraţiile celor doi pe o anumită temă se transformă în puncte marcate şi primite! Nu e obligatoriu ca declaraţiile preşedintelui şi ale premierului să fie diferite pentru ca presa, şi nu numai, să afişeze fel şi fel de scoruri: 1-0 pentru Năstase, 1-0 pentru Iliescu, 1-1 pentru Priboi, avantaj Iliescu. Din fiecare diferenţă de opinie se fac două-trei clasamente, se schimbă şi porţile, ba chiar presa bagă în joc jucători care nu numai că n-au legătură cu cei doi, dar nici măcar cu jocul. Sunt folosiţi până şi adversarii celor doi în acest război inventat, doar-doar o deveni adevărat. Sigur, nu ne putem face a nu observa că exixstă şi păreri diametral opuse între preşedinte şi primul-ministru, însă acest lucru mi se pare absolut firesc. Şi, în definitiv, cui i-ar folosi ca Iliescu şi Năstase să gândească la fel? Cred că pofta de a-i vedea războind-se pe cei doi, dacă nu pe faţă, măcar pe dedesubt, vine de la relaţiile preşedinte-premier din vechea guvernare. Amintiţi-vă numai de cele două tandemuri Constantinescu-Ciorbea şi Constantinescu-Radu Vasile şi o să-mi daţi dreptate. Presa şi opinia publică s-au obişnuit în cei aproape patru ani să asiste la o bătălie permanentă, dusă uneori în văzul tuturor, alteori prin cancelarii, între Emil Constantinescu şi premierii săi. Numai că atunci exista un guvern de coaliţie, pe când acum Năstase şi Iliescu provin din acelaşi partid, ceea ce a dus la confiscarea jucăriei cu care presa se delectă ani de-a rândul. Ceea ce o face, tânjind după ea, să aibă multă imaginaţie când vine vorba de “războiul” Iliescu-Năstase. Cred însă că miza inventării acestui conflict sau, mă rog, amplificarea lui, în cazul c-ar exista, este o miză mică, o miză falsă chiar. Ştiţi cum sună povestea asta: “noi vrem război, că de pământ ne-am săturat…”
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră