Americanii au avut un vis, America întreagă a avut un vis. El s-a numit visul american. Noi printr-o întâmplare tristă, dar şi stranie, o perioadă bună de timp n-am visat nimic. Cu alte cuvinte, n-a existat un vis românesc. Sau, dacă a existat visul ăsta, nu l-am visat. B-am avut starea de spirit necesară unui som care să nască un asemenea vis. De dormit am dormit. A fost vorba chiar de un somn adânc, un somn fără vise însă. Am dormit buştean, fără să visăm; ba mai mult, nu ne-am întors nici măcar pe partea cealaltă. Sigur, într-un târziu ne-am trezit. Fără vise, fără cunoştinţă, aproape fără conştinţă. A fost un somn lung pe care nu prea îl poate nimeni explica. A fost somnul unei naţiuni care n-a avut curajul nici măcar să viseze. În timp ce americanii ăia nenorociţi, imperalişti până-n vârful viselor, trecuseră la îndeplinirea visului lor – visul american. Vedeţi, diferenţa între popoare se face prin vis: americanii visaseră, apoi trăiseră ceea ce visaseră. Iar noi în timpul ăsta nici n-apucasem să visăm. Avantajul nostru, ar spune optimiştii, este că viaţa pentru noi abia de-acum începe. Ar putea fia aşa dacă noi, cei intraţi în mileniul ăsta, încă n-avem un vis. Visul unei naţii care a început să bântuie, uşor mahmură, trezită din somn şi nu prea, este visul altora. Este tocmai visul american pe care, din lipsă de inspiraţie, vor să-l viseze, dacă nu cumva l-au şi visat. Asta e. Nu suntem în stare să avem visul nostru, şi atunci, descurcăreţi nevoie mare, vrem să visăm visul altora. Aşadar, hai să ne propunem pentru început să avem un vis. Să învăţăm după aceea să-l visăm. Şi după ce l-am fi visat putem să ne gândim pe ce cale să o apucăm. Fie rămânem în vis, dacă tot am apucat să visăm după atâta amar de vreme, fie ne trezim şi, obosiţi de atâta visat, ne culcăm la loc. Ar mai fi şi varianta îndeplinieii visului. Dar ar fi culmea, nu-i aşa?, ca după ce l-am visat să mai trecem şi la îndeplinirea lui. Ar fi culmea, auzi…
