Acum că Statele Unite ale Americii au preşedinte ne-am liniştit. Cu atât mai mult cu cât americanii n-au îndrăznit să-şi “aleagă” preşedintele până când n-a fost ales al nostru. În plus de asta, putem verifica de aci înainte dacă cine a stat cinci ani la ruşi poate gândi ca Bush. Că uitai să vă spui, Bush, chiar dacă “junior”, e noul preşedinte al Americii. Sigur, există şi riscuri pentru România o dată cu alegerea lui Bush, date fiind cunoştinţele de politică externă destul de limitate ale americanului. Dar, ce mai contează dacă, la o adică, Bush confundă Bucureştiul cu Budapesta şi Caracalul cu Bostonul, atâta timp cât tatăl său jucă deunăzi tenis la Bucureşti. Mai mult decât atât, unul dintre apropiaţii noului preşedinte a vizitat zilele trecute România, întâlnindu-se la Bucureşti cu Ion Iliescu. Este primul semn bun care ne dă speranţă că relaţiile noastre cu SUA vor intra într-o nouă fază; că România va deveni în această parte a Europei, cu adevărat un partener strategic. Mai ales că există voci care spun că, după înlăturarea lui Miloşevici, pe americani nu i-ar mai interesa România nici măcar ca până acum. Pe bună dreptate, vă veţi întreba la ce ne-a folosit faptul că preşedintele SUA, Bill Clinton, a vizitat România, întâlnindu-se cu preşedintele Constantinescu. Să sperăm că de această dată o bună relaţie a ţării noastre cu America se va concretiza în investiţii pe care marile firme de peste Ocean le vor face în România. Cred că ăsta e cel mai important lucru pentru noi în acest moment şi contează mult mai puţin cine a stat cinci ani la ruşi, cât se pricepe Bush la politică externă ş.a.m.d. Nu va trece foarte mult timp, administraţia Bush urmează să se instaleze la începutul anului viitor la Casa Albă, şi vom afla dacă, în sfărşit, “Unchiul Sam” ne va face şi nouă cu ochiul dracului. Cel puţin. Măcar atât.
