Ma tot caut de ceva vreme prin spatiu si prin timpul numit Romania. Si ma tot intreb cat mai apartin trecutului si cat prezentului. Ma rup de multe ori si incerc sa gasesc locul unde sa ma adun. Locul in care sa fiu cel mai mult din ceea ce cred ca sunt. Oranduirile m-au dat peste cap, randuielile n-au facut altceva decat sa ma dezorienteze si mai tare. Lumea din jur mi-e uneori la fel de straina ca si mine. Suntem doi straini care incercam sa convietuim impreuna fara sa ne deranjam prea tare unul pe celalalt. In definitiv suntem doar doi straini care am nimerit intamplator aceeasi perioada de sacrificiu. De-asta cred ca mai degraba exista perioade de sacrificiu decat generatii de sacrificiu. Nu stiu din ce generatie fac parte. In viata nu e ca-n literatura. Generatiile vietii se impart pe orice, mai putin pe ani. Generatii despartite de douazeci-treizeci de ani, in fond poate fi vorba de parintii si copiii lor, pot avea aceleasi vise. Epocile nu mai sunt neaparat o unitate de masura a idealurilor, cu atat mai putin a viselor. Sub presiunea si comprimarea timpului, generatiile s-au amestecat atat de tare, incat lumea poate fi acuzata de incest. Accidentele genetice ale vietii vor deveni in curand o regula, iar exceptia va fi reprezentata de nu stiu ce traditie redescoperita in ultima clipa pentru salvarea speciei. Asta si pentru ca noi ne ocupam in fiecare zi de efectele evenimentelor, iar nu de cauza lor. Cauza lor curge linistita pe dedesubt, iar cand si cand iese la suprafata ca sa ne arate - fatalitate - cine suntem de fapt. E momentul acela in care cele doua lumi se intalnesc la suprafata fara sa fi stiut neaparat ca ele traiesc in acelasi spatiu si-n acelasi timp. Asa si cu epocile. Dar si cu generatiile. La fel de paralele pana-n momentul in care afla unele de existenta altora. De-asta vremurile sunt atat de tulburi. Ca mult timp n-au avut nici vreme si nici cunostinta sa se descopere, darmite sa se mai si cunoasca. Si uite-asa, striviti de instrainare si rupti de realitate, generatii intregi, milioane de romani traiesc intr-o ignoranta totala unii fata de altii. Si, culmea, asta inseamna de fapt supravietuirea noastra.
P.S. Cu toata dictatura comunista, cred ca de mai bine de cincizeci de ani incoace traim o disolutie totala: de la cea a patriei pana la cea a fiintei!
