Cine e? Ce e? De unde vine? Cine l-a trimis? Încotro pleacă_ Iată doar câteva întrebări la care va trebui să răspundem în încercarea noastră de a defini cât mai bine neofripturistul. Neofripturistul este un fripturist de tip nou, un fripturist cu faţă umană. Neofripturistul n-are o singură dată de naştere, ci mai multe, el se naşte la schimbarea conducerii unei fabrici unui minister, la schimbarea unui guvern, la schimbarea unui regim. Fripturiştii de ieri au devenit neofripturiştii de azi. Singurul verb pe care ştiu să-l conjuge impecabil este „a se gudura”. După această plicticoasă introducere, hai să plonjăm în actualitate. Băi fraţilor, nici n-a câştigat bine Convenţia Democrată alegerile, nici n-a fost instalat ca preşedinte al României Emil Constantinescu şi a şi început să crească o pepinieră de neofripturişti. Şi sunt atât de mulţi încât n-ar ajunge nici măcar zece guverne ca să-i împaci pe toţi. Tot aşa ar mai trebui vreo douăzeci de televiziuni, şaizeci şi şase de prefecturi, optzeci şi opt de alte înalte funcţii de conducere. În primele rânduri ale schimbării întâlnim neofripturiştii cu girofar, neofripturiştii cu bodyguard, neofripturiştii cu telemobil, neofripturiştii cu Mercedes, neofripturiştii cu amantă, neofripturiştii cu cont în bancă. Specia amintită n-a fost şi n-o să fie niciodată pe cale de dispariţie. Cu cât sunt mai multe revoluţii, lovituri de stat, schimbări de regim, numărul neofripturiştilor creşte vertiginos. Şcoala de fripturişti, secţia „neo” socate promoţiile pe bandă rulantă, licenţele se acordă pe bază de ciozvârtă. Că ea a fost oferită de Iliescu sau Constantinesu, de Văcăroiu sau Ciorbea, n-are nici o importaţă. Ce criteriu al competenţei, ce criteriu al valorii morale, toate astea pălesc în faţa criteriului de fripturist. Fripturişti de toate ciozvârtele, uniţi-vă! Haideţi la bucata cea mare! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
