Când cineva începe să-mi vorbească despre dreptate mă enervez. Nu - pot să spun în mod cât se poate de responsabil - în România nu există dreptate! În România se mimează dreptatea! În România nu e nimeni în stare să-şi facă dreptate! Nici măcar tu, cel care eşti nedreptăţit în aşa hal încât îţi vine să urli din toţi rărunchii: mama ei de dretpate! Suntem o ţară cu jalba-n proţap pe la porţile Europei, o ţară cu milioane de locuitori, care, la rândul lor, umblă cu jalba-n proţap, căutându-şi dreptatea pe la fel şI fel de uşi. E strigător la cer când nimeni nu-şi mai poate face dreptate, când simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare, petnru că nimeni, absolut nimeni nu te poate ajuta. Nici măcar presa, care-ţi poate face publică nedreptatea de care ai avut parte. ŞI ce dacă a apărut în ziar! Credeţi că mai sperie pe cineva? Pe nimeni, vă spun eu! Cei care ar trebui să îndrepte marea nedreptate ce ţi s-a făcut nu văd, n-i interesează. Iar cei care te-au nedreptăţit, te-au înşelat râd cu satisfacţia celui care se vede-n ziar, siguri pe ei că nu-i poate deranja nimeni. Noi, cei care, dacă ne mai găsim timp să citim să aflăm despre o mare nedretpate, ne umplem de indignare! ŞI atât! ŞI, în fond, ce-am putea face mai mult? Să ne revoltăm? Păi, ce mai suntem în stare? Ne-am consumat dreptul la revoltă în decembrie '89! Gata, ne-am păpat porţia, de-acum trebuie să aşteptăm ca mămăliga să se mai umfle încă o dată! Invocarea lui Dumnezeu devine din ce în ce mai des în România ultima cale de resemnare divină în faţa nedreptăţilor de tot felul ceea ce este extrem de grav! Mai ales că nedreptatea este împărţită peste tot, de la funcţionarul public până la un judecător de la Curtea Supremă. Nedreptatea mi se pare mai gravă între bolile societăţii româneşti decât sărăcia, de multe ori cele două mergând mână-n mână. Strigătele de ajutor ale celor nedreptăţiţi nu sunt auzite de nimeni, fie şI pentru că aceştia nu se pot organiza – ca păgubiţii FNI, de exemplu - nu pot să protesteze în piaţa publică. Nu-i vede nimeni, nu-i aude nimeni, însă suferinţa lor, nedreptatea de care fiecare a avut parte prezintă un pericol mai mare pentru democraţie decât nu ştiu câte mineriade.
