Am trăit s-o auzim şi pe asta. Dan Mircea Popescu, nimeni altul decât ministrul muncii şi protecţiei sociale, a declarat că el, persoana lui, fizicul lui, muşchii lui, intelectul lui, cupoanele lui s-ar descurca cu un salariu brut de 260.000 lei, care este salariul brut pe economie. Şi ca să fie cât se poate de convingător, ministrul nostru – Doamne ce rău eşti cu unii şi ce bun, aproape milostiv, cu alţii! – ne şi spune cum s-ar descurca ‘mnealui cu banii ăştia. Iaca aşa: „M-aş preocupa în primul rând de ceea ce înseamnă întreţinerea locuinţei şi hrană”. Parcă-l văd pe dom’ ministru al nostru cum se preocupă de întreţinerea locuinţei: mai bate un cui colo, mai repară o clanţă colea, iar în ceea ce priveşte hrana e de ajuns nişte untură pe pâine şi câteva pahare cu apă. „Reducând din cei 260.000 de lei cheltuielile pentru aceste două lucruri - îşi continuă Popescu socoteala pe gura goală - ceea ce rămâne i-aş folosi pentru necesităţi de îmbrăcat, pentru cele de ordin cultural sau alte asemenea lucruri”. Ştim că dom’ ministru bagă trasul cu praştia la „necesităţile de ordin cultural”, necesităţi care nu costă nimic, dar nu înţelegem cum e treaba cu necesităţile de îmbrăcat. Mai întâi să încercăm să definim aceste necesităţi. Necesităţile de îmbrăcat sunt acele necesităţi confundate de ministrul Popescu Mircea Dan – ridică-te în picioare, de tine scriu – cu aţa de papiotă care poate fi de diferite culori: a) albă (vezi cartea Guvernului Văcăroiu), b) neagră, c) roz (vezi necesităţile băieţilor Mircea şi Dan). Odată definite necesităţile de îmbrăcat, domnul ministru merită să stea o lună cu curu’ gol pe 260.000 lei brut, nu de alta, dar să vadă şi domnia sa ce înseamnă necesităţile de ordin cultural. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
