Ne trebuie un Dole, că pe Lebed îl avem!

05 Oct 1996
Ne trebuie un Dole, că pe Lebed îl avem!
În ’90 au fost trei, unu mai scos din cutie decât cealălalt.  Unul venea de la „franţuji”, altul venea de la „engleji”, iar cel de-al treilea venea de la Ape. Dacă ne aducem bine aminte, lupta a fost dură pe alocuri chiar papionată, însă cel care a hotărât atunci pentru popor a fost măria-sa salamul cu soia. În ’92 au fost şase: unul venea de la pietre, altul de la FSN, care i-a şi cioplit barba, Funar nici el nu ştia de unde vine, Mânzatu şi Druc au venit degeaba, iar în coada listei, aşa cum ne-a  obişnuit de la Revoluţie încoace, ghici ciupercă cine-i? Acu’, cu toate că n-a mai prăşit nimeni, nici de irigat nu s-a irigat, ca să nu mai vorbim de îngrăşăminte – recolta e bogată. Sunt şaisprezece! Sunt mulţi, sunt puţini… Având în vedere că sunt mulţi nebuni în ţara asta, eu cred totuşi că sunt puţini. Nu cred că greşesc dacă afirm: „Câţi candidaţi la Preşedinţie, de-atâţia lei democraţie!”. Că bag de seamă uitându-mă la ăştia şaişpe, că noi avem nevoie de un Dole, şi nu de orice fel de Dole, ci un Dole de-al nostru din popor. Nu ştiu  dacă Mudava pus la un loc cu Nuţu Anghelina, Nicolae Militaru şi George Muntean fac cât un Dole, fie el şi mai mic, însă ştiu că Vadim Tudor, Funar şi Păunescu pot oricând să formeze un Lebed pentru liniştea noastră. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră