Scriam înziarul de sâmbătă că vin regii. Cred că mult mai bine era dacă intitulam articolul de alaltăieri “Şase, vin regii!”. Suna mai bine şi, în plus, arăta adevăratul sens al celor scrise de mine, acela de avertizare. Curiscul de a mă repeta, vin să vă întreb: de unde până unde, aşa, dintr-o dată, s-a coborât stafia monarhică în această parte a lumii? De unde până unde la porţile Bulgariei, Serbiei şi României s-au găsit să bată în acelaşi timp degetele regale? Aceleaşi degete regale care fuseseră odinioară prinse în balamalele istoriei, fiind nevoite să-şi ia “La revedere”, şi “La revedere” a fost, de la tronuri. După ce graniţele au fost cusute cu aţă albă în Balcani, acum cineva încearcă să coasă coroanele regale direct pe chipurile ţărilor ce sângerează încă, fie din cauza rănilor trecutului, fie din cauza celor ale prezentului. Istoria ne-a învăţat căŢarae la fel ca şi Dunmezeu: îţi dă, dar nu-ţi bagă-n traista destinului. Cu căluşul sărăciei în gură,Ţaranu mai poate nici măcar să vorbească. De-aia, uneori mai e nevoie şi de popor! Trebuie s-o obişnuim să îngenuncheze doar în faţa anotimpurior. În rest, trebuie să-i învăţăm pe toţi aceia care-i calcă pământul să facă reverenţe! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
