Sînt dintre cei cărora nu le plac fiţoşii. Nici pretenţioşii. Nu mă dau în vînt după elitişti, deşi îmi plac elitiştii ăia relaxaţi, care mai ştiu să mai spună şi un banc porcos fără să se încordeze carnea pe ei, că le scade din elitism.
Vorbesc cu forma nonacademică a pronumelui demonstrativ de apropiere/ depărtare. Bunăoară, nu vorbesc cu “acela”, ci cu “ăla”, fără să am o intenţie cîtuşi de puţin peiorativă.
Exprimarea asta hipercorectă mi se pare forţată. Las-o pentru manuale şi pentru examene! Ȋn viaţa de zi cu zi fii mai relaxat, că nu te doboară nimeni cu toporu.
A! Uite, vezi? Nici articolul hotărît nu-l pun. Asta ţine mai degrabă de o stilistică personală, de un soi de frondă la adresa celor care, din nou, atunci cînd vorbesc, ţin cu tot dinadinsul să sublinieze “lî-ul” ăla.
Şi pentru că scriu cum vorbesc.
Am şi eu o calitate. Nu sînt fiţoasă. Prin urmare, sînt relaxată. Pot să abordez cu lejeritate o mie de tonuri şi o mie de stiluri de scris.
Pot să fiu sobră, pot să fiu ironică, pot să fiu sus, pot să fiu jos, pot să fiu superfluă, să iau liftul pînă în zonele alea rarefiate, pe unde se găsesc elitiştii, să mă duc în subteran cu golanii mei… n-am nici o problemă de abordare stilistică şi e bine că e aşa.
Am întîlnit, printre cititori, pe unii (ce-i drept, puţini!) care se zguduie dezgustaţi de tonurile mele superficiale, uitînd că, două zile mai devreme, se declarară încîntaţi de tonurile mele elitiste.
Revoltaţi de noua mea abordare, se varsă imediat, îmi dau note mici şi mă trimit la colţ.
Dacă tu, ca cititor, nu poţi să faci o diferenţă între două abordări stilistice ale aceluiaşi autor, mă gîndesc că ai o limitare intelectuală care spune multe despre tine.
Cred că ai citit mereu acelaşi tip de cărţi. Că în biblioteca ta Ilf şi Petrov nu stau alături de Dostoievski.
Că nu-l laşi pe Sartre lîngă Llosa şi că te dezgustă “Dragostea în vremea holerei”.
Că dacă l-ai citit pe Tolstoi, un Ion Băieşu îţi stă în gît.
Că dacă ai ascultat Reqviemul lui Mozart, “Stairway to heaven” al lui Led Zep ţi se pune de-a curmezişul.
Uite, vezi? D-aia-mi plac mie oamenii veritabili! Pentru că ei nu ştiu decît să fie autentici.
