Nici pixul nu mai vrea să-mi scrie de supărare. Am pierdut meciul cu Franţa exact când toată Europa zicea că aşa o să se întâmple. N-am putut să facem din francezi nişte columbieni sau nişte argentinieni. N-au fost capabili să înveţe limba. În schimb, noi am fost în stare să ne batem singuri. Golul nu vrea sa-l comentez, vreau să mi-l scot din memorie şi din casă. Eu zic să punem mână de la mână şi să-l dăm afară din ţară, să-l aruncăm peste Dunăre, la bulgari. Să facă ei ce-or şti cu el, eventual, să şi-l bage în poartă în meciul următor. Dar ce ne facem noi până la meciul următor? Cum digerăm înfrângerea? Ce hapuri să luăm ca să ne acelereze digestia? Poate să ne consolăm cu gândul că Hagi a fost cel mai bun de pe teren până să-l ajungă oboseala. Sau să ne mulţumim cu faptul că arbitrajul a fost excelent. Zic şi eu, nu dau cu parul. Ce altceva aş putea să spun despre cel mai urât meci de până acum de la Euro? Un meci în care francezii n-au arătat nimic în prima repriză şi noi în a doua. Noroc cu Stelea. Norocul lor şi ghinionul nostru. Al nostru, al celor care azi-noapte am lăsat străzile pustii. Şi, Doamne, cât ne pregătisem să le umplem! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
