Fel şi del de întâmplări nefericite l-au scos pe genialul nostru artist Constantin Brăncuşi dintr-o nemeritată uitare. S-a vorbit de marele sculptor al lumii cu ocazia scandalului legat de “dispariţia” “Domnişoarei Pogany” cât nu s-a vorbit în toţi anii de la Revoluţie încoace. Mai în glumă, mai în serios, cred că cel mai mare merit al fostului ministru al culturii, Ion Caramitru, avut în cei patru ani de “mandat”, este scandalul declanşat cu această ocazie (nefericită) de dispariţia “Domişoarei Pogany”. S-a vorbit atât de Brâncuşi, se vorbeşte încă. Închipuiţi-vă că nu-şi mai aducea nimeni aminte de marele artist dacă celebra sa sculptură nu era scoasă ilegal din ţară. Sărbătorirea împlinirii a 125 de ani de la naşterea sa prin fel şi fel de manifestări l-ar fi adus iarăşi în atenţia presei, aopiniei publice pe marele Constantin Brâncuşi. Cu toate astea n-a reuşit să ajungă pe prima pagină a ziarelor tot printr-o întâmplare nefericită. Motodeltaplanul, care urma să aducă de la Hobiţa la Tărgu-Jiu o emisiune de timbre dedicată evenimentului mai sus amintit, s-a prăbuşit, la scurt timp de la ridicarea de la sol, pe o casă. Şi uite aşa a ajuns încă o dată marele artist pe prima pagină; fără accidentul de motodeltaplan riscând să zacă prin “paginile de subsol” ale ziarelor. Mă gândesc, e o stare şi asta, că poate ar fi bine să se fure ceva din moştenirea lui Lucian Blaga, de exemplu, un manuscris, sistemul filozofic, ceva. Poate aşa îşi mai aduce aminte cineva de marele nostru poet. Lui Cioran nu mai e nevoie să i se fure nimic, a lăsat suficiente subiecte de controversă şi după moartea sa. A lăsat moştenire o celebritate care naşte nesfârşite dezbateri pentru a mai fi nevoie de o întâmplare nefericită care să-l scoată din uitare, eventual de un motodeltaplan metafizic.
