Moţiunea şi Crăciunul

24 Dec 1994
Moţiunea şi Crăciunul
Zi de iarnă până-n seară se căzniră aleşii naţiei s-o doboare. S-o pună la pământ, adică. S-o tăvălească prin nămolul patriei, prin poleiul ei, prin mâzga istoriei acestui Parlament. Şi spuneţi şi dvs., iscusiţi cititori ai „Jurnalului Naţional”, dacă am exagerat cu ceva atunci când am zis că moţiunea asta de cenzură este un porc! Cuvântările ţinute ieri în Parlament – unele ca un foc de paie, altele ca un cuţit înfipt în beregată, altele ca o mângăiere – n-au făcut altceva decât să-mi dea dreptate. Că până la urmă n-o să se înfrupte nimeni din cele „206 voturi pentru” şi „249 împotrivă” ale moţiunii de cenzură, asta e sigur. Totuşi, moţiunea asta de cenzură, aşa respinsă cum este ea acum, să mi-o dea mie s-o pregătesc pentru senatorii şi deputaţii noştri. V-o pregăteşte nenea, mânca-v-aş sarmalele, de n-aveţi treabă la masa de Crăciun! V-o fac file, în aspic, mai aburindă, mai băgată sau mai scoasă în sos, împănată cu ciuperci, înăbuşită în mujdei etc. Ce să mai vorbim, băi baieţi, vă prepar o moţiune de cenzură de vă lingeţi deştele! Pâine sau mămăligă, vin şi ţuică să aveţi că în rest o să mâncaţi pe săturate. De fapt, fraţi deputaţi, fraţi senatori, pentru că aţi fost cuminţi şi aţi votat cum v-a spus mama şi tata, în această seară Moşu’ o să vă aducă - ai că vă dau gata – o – surprise, ardeţi de nerăbdare, nebunaticilor, să vă spun, nu-i aşa? – o, mai aveţi niţică răbdare, nu daţi din picior că răsturnaţi găleata cu bile – o să vă aducă aşadar, copiii tatii, o – dar mă întreb dacă meritaţi, totuşi – o… moţiune de cenzură. Păi, voi ce ne-aţi adus nouă, mânca-v-aş piftia? Aud? Eu unul mai aştept până la Anul Nou şi dacă nici până atunci nu primesc nimic, îmi iau Parlamentul, Guvernul Preşedintele şi plec unde oi vedea cu ochii. Însă vouă, oameni buni, cei cărora în fiecare dimineaţă vă dau bineţe, vouă, cititorilor „Jurnalului Naţional”, să vă aducă Moş Crăciun niste iubiri care să vi se lipească de suflet precum „Jurnalul de la miezul nopţii” de ultima pagină. Şi nu-i aşa că vreţi să fiţi mai buni, mai iertători, mai terifici, mai exuberanţi, mai cuminţi, mai frumoşi? Aşa e, v-am prins! Crăciun fericit, bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră