O tipă care lucrează într-un spital mi-a zis că ea dezinfectează la ea în casă cu #numaiştiucumsecheamă produsele alea şi mi-a zis să-mi iau şi eu la mine.
A zis că oricine are copil mic trebuie să-şi dezinfecteze-n casă cu d-alea, că-s foarte bune. Şi că ea spală şi pereţi cu chestie d-aia.
Mi-a zis cum se cheamă, se pot comanda şi de pe net dar mi-a fost lene să caut.
Am rămas la Domestosul meu şi la CIF, prietenii curăţeniei.
Dezinfectantele alea de zice fata asta de ele nu sînt nici scumpe, dar nici ieftine. Adică nu costă cît un Domestos, dar nici nu te scapă de toţi banii.
Ideea e că nu sînt chiar ieftine.
Mă gîndesc că, din salariul ei de bugetăreasă, lucrătoare la spital nu şi-ar fi permis să-şi dezinfecteze casa cu produse d-alea de top (ca să le zic aşa).
Deci dacă tipa asta care lucrează în spital spală la ea acasă cu dezinfectante d-alea speciale, asta carevasăzică nimic altceva că fata îşi ia şi acasă din rezerva de la spital.
Lucrurile se leagă şi mai mult dacă mă gîndesc că n-a ştiut să-mi spună cît costă şi că să caut eu pe net, că sigur găsesc. (Bine, că nu le cumpără ea personal, ok!)
Dacă această fată simplă, care lucrează într-un spital, dezinfectează la ea acasă cu dezinfectant din spital, rezultă de aici că dezinfectantul din spital e mai diluat decît dezinfectantul de la ea de-acasă.
Rezultă de aici că un copil care se naşte într-o maternitate de stat poate să plece acasă cu o conjunctivită mică, aşa, ca amintire, cu care să se lupte mă-sa cîteva luni, dar ce mai contează o conjunctivită mică atîta vreme cît în familie vine un copilaş nou-nouţ, nu-i aşa?
Multe mame din maternităţile de stat spun aşa, că, lasă, că-şi tratează ele acasă bebeluşii de conjunctivită, că, lasă, bine că-i sănătos, că nu-i lipseşte nimic, că de o conjunctivită mică se ocupă ele.
Eu nu sînt de acord cu mentalitatea asta. Nu-mi place să mă consolez.
M-am consolat toată viaţa şi n-am ajuns nicăieri. Consolarea nu ajută la nimic. Consolarea te ţine pe loc.
Faptul că eşti bucuroasă că ai copil sănătos nu trebuie, în sine, să prevaleze asupra faptului că, totuşi, copilul tău care s-a născut perfect pleacă din spital cu un ochi lipit din cauza conjunctivitei.
Te duci acasă şi-i pui săculeţ de muşeţel pe ochişor şi-ţi zici “lasă, c-o să treacă”. Nu!
Se fură la greu din spitale orice se poate fura.
La fel, se fură din sticlele de balsam de rufe în timp ce sînt transportate dintr-un loc într-altul.
Asta ştiu sigur de la un şofer de tir care mi-a spus cu mîna pe inimă că-i duce lu nevastă-sa cel mai adevărat balsam de rufe şi că restul completează cu apă.
La fel, se fură din laptele adus de la ferme, proaspăt muls, să se pună în acele automate de la care-şi iau orăşenii pentru plozi.
Nu doar o vînzătoare la un astfel de automat cu lapte mi-a spus că şoferii îşi iau şi ei din lapte şi restul completează cu apă.
Oamenii simpli îi acuză pe cei la vîrf că fură, uitînd că ei înşişi fac fix acelaşi lucru, dar la un nivel mult mai mic.
Dacă una ca Udrea se satură cu cîteva milioane bune de euro, un amărît se satură cu un litru de lapte sau de balsam de rufe.
Nici un om mărunt din ţara asta n-ar trebui să se plîngă de ăia de la vîrf, atîta vreme cît ştie că şi el a făcut, măcar o dată, ceva meschin de genul ăsta.
