Când am scris zilele trecute un articol mai dur la adresa unor aleşi ai neamului care şi-au permis să nu mai lase ziariştii să participe la şedinţele din Parlament, crezându-se pe moşia lor, au fost câteva voci care mi-au reproşat faptul că nu văd şi abuzurile pe care le face presa. Nu e pentru prima dată când cineva face această comparaţie între Parlament şi “Presă”.
Aleşii noştri, când iau măsuri ca aceea prezentată mai sus, exact aşa gândesc: “Ce, bă, sunt ăştia mai deştepţi ca noi?” Lasă că le arătăm noi, ne învaţă ei pe noi ce să facem!” Trebuie să mă repet, domnii senatori, deputaţi, dar şi miniştri uită că ei sunt reprezentanţi ai statului şi că banii din care sunt plătiţi sunt bani de la bugetul de stat.
Ziariştii ăştia nenorociţi care vă fac viaţa grea, ziariştii ăştia pe care i-aţi strânge de gât fără vreo remuşcare, răspund numai în faţa cititorilor. În primul rând. Şi în faţa legii bineînţeles. Sunt foarte mulţi politicieni care au mentalitatea, şi se comportă ca atare, că ziariştii sunt şI ei nişte angajaţi ai statului şi trebuie traşi la răspundere, aşa cum sunt traşi miniştrii, demnitarii, în general. Ba mai mult, nu o dată au existat băieţi deştepţi care au considerat că ziariştii, mai ales directorii de ziare, trebuie trecuţi în legi care aveau legătură doar cu funcţii şi demnităţi ale statului, vezi Legea Ticu Dumitrescu. Obsesia lor este ca ziariştii să nu fie altfel decât ei, să n-aibă o casă mai bună, să n-aibă nimic în plus, nici o libertate, nici o proprietate faţă de ei.
Odată ce au aceptat să fie în slujba statului, aleşii noştri trebuie să fie conştienţi că nu devin moşieri, fiecare cu moşia lui, ci dimpotrivă, devin nişte servitori ai cetăţeanului şi ai ţării. Cât despre ziarişti, o să revin în ziarul de mâine.
