Azi continuă circul în parlament. Pe principiul "eu te-am făcut, eu te omor", echipa în roşu vrea să-şi dea jos propriul staff tehnic. Discuţii, negocieri, marcaj om la om pe tot terenul, să nu care cumva să între cineva în offside.
Din tribună, galeria adversă face ce ştie mai bine, scuipă seminţe şi înjură, mai leagă un steag de clanţă, mai bagă forjă la patriotice, da' şi ăla e playback, tristețe mare.
De la Palatul Victoria, fostul selecţioner se dă ocupat, are, vezi-Doamne, o naţională de condus.
În parlament, adevăratul selecţioner striveşte vorbe de alean pe sub mustaţă, că atacantul pe care el l-a pus în capu' trebii joacă la alibi. Antrenorul secund se dă şi el de ceasul morţii că a trebuit să excludă din lot vreo doi titulari care nu erau de acord cu metodele de antrenament. Au încercat să aducă ceva întăriri din străinătate, dar le-au cerut ăia în vestiar plăcuţe bilingve şi salarii ca la Barcelona, aşa că a picat varianta.
Acum se face lotul şi se numără titularii, se face pregătirea psihică înainte de meci, se dau ultimele sfaturi, se stabilesc poziţiile în teren, strategia de joc şi toată lumea e în aşteptarea marii partide.
Singurii care nu sunt foarte interesaţi de meci sunt tocmai plătitorii de bilet, care ştiu că, orice-ar fi, tot ei o să scoată banii din buzunare. Cam ăsta e circul, să vedem cine-aduce pâinea.
Totuși, paranoicului din mine îi tot bâzâie o întrebare în ceafă: și dacă totul nu e decât un blat?
