Traian Băsescu a devenit preşedintele Partidului Democrat şi alegera lui n-a fost o surpriză. Traian Băsescu s-a obişnuit să câştige în ultimii ani cam tot ce şi-a propus. A fost din '96 încoace în prim-planul vieţii politice ieşind în nenumărate rânduri la rampă. Asta după ce la sfârşitul mandatului de deputat din '92-'96 s-a retras din Parlament, renunţând chiar la imunitate, pentru a se pune la dispoziţia organelor de anchetă în afacerea legată de dispariţia flotei. Am crezut atunci, trebuie să recunosc, o dată ce l-am văzut că se retrage, că Traian Băsescu nu se va mai întoarce în politică niciodată sau, oricum, nu o va face prea curând. Însă, după o absenţă autoimpusă, iată-l pe marinarul Traian Băsescu, la sfârşitul anului '96, revenind în haine noi, pozând în ginerică în ale politicii, direct în Guvernul Ciorbea. Poza de grup cu acest guvern nu mi-o mai amintesc, cu atât mai puţin figura ministrului Transporturilor, Traian Băsescu. Probabil că avea un zâmbet înspre rânjet, numai dacă ne gândim la ceea ce a urmat. Era să uit! Revenirea lui Băsescu a tercut prin campania electroală din '96, când acesta a fost şeful ei, şeful campaniei partidului şI şeful campaniei lui Petre Roman, pentru alegerile prezidenţiale. Campania în care partidul Democrat a obţinut un scor bun, ajungând la putere, iar Petre Roman a fost la un pas de a intra în turul doi, cu şanse mari de a câştiga fotoliul prezidenţial. Din momentul în care a ajuns ministru, lui Traian Băsescu I s-a deschis calea succesului în politică. Succesul lui are la bază, din '96 încoace, în cei cinci ani în care a urcat continuu, starea lui permanentă de răzvrătit, de nonconformist, de încăpăţânat, are la bază, într-un cuvânt, starea lui de disident. Traian Băsescu a fost în toţi aceşti ani disidentul aflat la putere. Că aici e paradoxul: a fost disidentul aflat la putere. Disident în Guvernul Ciorbea, pe care l-a şi răsturnat până la urmă, disident în guvernul Vasile, o disidenţă împotriva partidelor din Coaliţie, disident în guvernul Isărescu. Disidentul Băsescu, având incontestabile calităţi de politician – am făcut precizarea ca să nu creadă cineva că disidenţa, pur şi simplu, l-a adus pe Băsescu aici – a fost într-o opoziţie permanentă şi cu preşedintele Constantinesu, întâmplător preşedintele României. De relaţiile lui cu partidele din opoziţie nu mai are rost să amintesc. Cu toate că acestea au fost mai bune, parcă, decât cele avute cu partidele de la guvernare. Aşa se face că Traian Băsescu este singurul om politic al fostei Puteri care s-a bucurat înainte, dar mai ales după alegerile din 2000 de o mare popularitate. Candidatura lui la Primăria Capitalei şi câştigarea fotoliului de primar general i-au adus popularitatea care să-l propulseze la sfârşitul săptămânii trecute, în funcţia de preşedinte al Partidului Democrat. Cu toate ciondănelile sale cu primarii de sector, toţi din PDSR, începând de astăzi o dată cu alegera sa ca preşedinte în PD, epoca de disident a lui Traian Băsescu s-a terminat. Marinarul din politica românească şi-a schimbat haina care i-a adus atâa popularitate şi succes, în aceşti ultimi ani, haina de disident. Noul costum, mult mai greu de purtat – cravata strânge al naibii de tare, butonii nu sunt nici ei prea comozi, dunga pantalonului începe să taie – nu-i va fi prea comod lui Traian Băsescu. Pariul lui cel mai mare cu politica, dar şi cu el însuşi, eu cred, de-abia acum începe!
