Lehamite!

20 Iul 1996
Lehamite!
Nimeni nu mai înţelege nimic. Unul care a pus o bancă pe butuci a ajuns, „dulce Românie”, să sponsorizeze delegaţia română care participă la Jocurile Olimpice. Parchetul, sau dracu’ ştie cine, în loc să-i ia repede banii, să-i confişte şi să acopere, vorba vine, o părticică din gaura făcută în bancă, stă şi se bronzează. Se mai gândeşte, mai analizează, întoarce dosarul făcut de poliţie pe o parte, pe alta, îl cântăreşte – băi fraţilor, da greu mai e! – hă-hă-hă, hă, hă-hă-hă… şi uite aşa, ăla care a plecat cu mii de miliarde îşi punea semnătura murdară pe tricoul, pe inima Laviniei Miloşovici. Trăim vremuri neverosimile, oameni buni, mafia îşi construieşte magistrale negre. Tronsoanele mafiei îşi împart teritoriul, „dulce României”, făcându-l harcea-parcea… Şobolanii de diferite culori şi mărimi aşteaptă frumos în staţii ca să vină să-i ia Vasile Manea Drăgulin, dar, cum afară e cald, domnia sa îi face pe ăştia să stea ca proştii în soare, să vadă şi ei ce grea e libertatea. Zaher este aşteptat de soţie cu tabule şi iebra, tare mi-e teamă că procurorul-general, la auzul  acestei veşti, va ceda psihic şi-l va pune în libertate. Mucoşii ăia doi de la Craiova au declanşat o mică revoluţie pe plan local, revoluţie care a dus, „dulce Românie”, la mutarea disciplinară a poliţistului care se ocupa de caz… Te cuprinde o lehamite văzând ce se întâmplă cu tine, „dulce Românie”, că nici nu mai ştii dacă are rost să spui bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră