N-aş vrea să fiu în pielea celor care s-au culcat în timpul lui Ceauşescu, au dormit pe tipul lui Iliescu şi s-au trezit pe vermea lui Emil Constantinescu. Nu de alta, dar sunt unii care s-au obişnuit de ani buni încoace să critice conducătorii fără ca ei, în schimb, să facă ceva. Acestora, cel mai mult şi cel mai mult, indiferent de regimul sub care s-au aflat le-a plăcut „să facă” nimic. Cred că a trecut vremea în care se aştepta totul de la cei care ne conduceau destienle. A sosit ceasul ca fiecare să-şi croiască propriul destin. Statul cu mâinile în sân a intrat în legaliate, votul de acum trebuie să însemne, în primul rând, o lovitură pentru acesta. Adică o lovitură de stat împotriva statului cu mâinile în sân. Am scris în nenumărate rânduri despre ceea ce a însemnat munca în România. Dpă ani de zile de propagandă în ceea ce priveşte munca, cuvântul ăsta din urmă zgârâia pe creieri la simpla lui pronunţare. Aleşilor neamului din ’89 încoace le-a fost greu să spună cu guriţa, fie măcar o singură dată, „la muncă”. Era şi foarte greu, ce-i drept, să spună chestia asta atâta timp cât la ordinea zilei se afla un alt slogan: „La sărăcie!”. Cred că primul lucru pe care ar trebui să-l facă noua putere instalată în mod democratic în România este să le ceară oamenilor să-şi suflece mânecile şi să se apuce de treabă. Sunt mutle suflete de poet care cred că o dată cu primenirea politică a ţării o să curgă lapte şi miere. Nimic mai fals! Eu atât am vrut să vă spun şi închei prin a vă transmite cele mai calde urări de sănătate şi prosperitate. La muncă! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
