Cand a disparut copilul, abia izbucnea scandalul Mutu. Astfel, anuntul despre disparitia lui de la Manastirea Cocos a trecut aproape neobservat. Incepand de duminica seara si continuand cu zilele de luni, marti si miercuri, cand prima pagina a ziarelor si prima stire a jurnalelor de televiziune au fost ocupate cu scandalul Mutu, opinia publica a fost acaparata cu totul de acest subiect.
Stirea cu baietelul disparut nici daca o tipai nu se auzea in zgomotul infernal facut de drogul gasit in analizele urinei lui Mutu.
Rasfatatul presei de-atata timp era acum devorat tocmai de cei care-l ridicasera pana la statutul de idol: televiziune, presa scrisa, fani, jucatori, antrenori. Executat de parca ar fi comis o crima, Adrian Mutu a fost judecat sumar, superficial, ca si cand sentinta ar fi fost dinainte data. Pana la urma, Adrian Mutu, parca acest lucru fusese uitat, este doar un fotbalist. Nu poate fi el judecat pentru toate relele dintr-o societate ravasita de tranzitie, plina de tentatii, o societate saraca si dezorientata.
Asadar, setea de senzational a fost rasplatita din plin cu scandalul Mutu. Publicului nu-i mai trebuia altceva. Disparitia baietelului n-a reusit sa trezeasca in noi spiritul de solidaritate fata de familia sa si, pana la urma, fata de un asemenea caz. Am fost prea ocupati sa radiografiem cearsafurile unui fotbalist decat sa ne mobilizam pentru a salva viata unui copil care nu implinise 5 ani. Suntem o societate bolnava, incapabila sa reactioneze la astfel de drame. Am uitat ce inseamna solidaritatea, putem s-o scoatem din dictionarul nostru, nu putem depasi granita interesului propriu, stim sa ne vaicarim si, mai ales, sa compatimim. Atat! Goana dupa senzational, lipsa de solidaritate si nepasarea au facut posibila moartea acestui copil. Aproape ca n-a sarit nimeni in ajutorul sau.
Parintii oferisera o recompensa de 1.000 de dolari pentru cei care i-ar fi ajutat sa gaseasca baietelul. N-am vazut nici unul dintre bogatasi, care si-au aratat public ani de-a randul opulenta, aruncand in stanga si-n dreapta cu bani, sa vina sa puna macar un euro in plus la aceasta recompensa.
Am fost incapabili sa ne solidarizam si sa spunem, atunci cand copilul s-a pierdut, ca acest copil este al nostru, al tuturor. Nu, al nostru e numai ce este al nostru! Viata acestor 15 ani ne-a inrait atat de tare incat nu mai suntem in stare sa adoptam nici o cauza, cauza nimanui. Si drept consecinta suntem ai nimanui.
Vlad a murit intr-o tara in care domina vacarmul, o tara in care scandalul este la ordinea zilei, o tara surda si indiferenta la dramele sale! Puteau sa fie acolo mai multi politisti care sa-l caute, puteau sa fie acolo mai multi parinti, puteau sa fie mai multi ziaristi, puteau sa fie mai multi jandarmi, puteau sa fie mai multi caini, puteau sa fie mai multi oameni…
